“Tati, hai să te joci cu mine că mă plictisesc.” Nimic anormal până aici, numai că înainte de a-mi fi adresată rugămintea, m-am jucat cu ea o oră. Cu o cameră plină de jucării (aici nu mă refer la tot felul de chinezării care sunt mai mult dăunătoare decât folositoare) și domnița mea tot se plictisește.
Una și mai bună mi s-a întâmplat la o zi de naștere a unui copil la care au fost invitate și fetițele mele. În toiul petrecerii, în timp ce eu zburdam de mână cu inamicii mei, alături de Batman și ceilalți copii, undeva într-o parte, stătea un copil dezinteresat de tot ce se petrecea acolo. Nu era supărat pe cineva, era pur și simplu fără interes față de tot ce-l înconjura.
– De ce ești trist? Vino să te distrezi cu noi.
– Nu sunt trist. Sunt plictisit. Nu e nimic interesant aici.
Cum adică să nu fie nimic interesant pentru un copil la o petrecere care are loc într-un local dotat cu toate minunățiile. Batman, muzică, dansuri, pictat pe față, tot felul de jocuri, coș de baschet, tobogan, motociclete, tren, mașini, păpuși, corăbii, etc. Este echivalentul raiului pentru un copil, iar el se plictisește.
Se plictisesc la terenul de joacă, acasă unde au camera plină de tot felul de jucării la care eu nu puteam nici să visez, în parc, nici chiar desenele nu îi mai captivează.
Să lăsăm puțin copiii la o parte și să ne uităm la cei care au fost odată copii plictisiți, iar acum au devenit adulți plictisiți.
Soții se plictisesc de soțiile lor (este valabil și invers).
