Cunosc prea multe familii nefericite care și-au proiectat nefericirea și asupra copiilor. Primul și cel mai important pas pe care trebuie să îl faci în vederea propriei fericiri, în vederea unei familii fericite și implicit a copiilor, este să alegi corect viitorul partener. Alegeți cu inima și cu o minte lucidă, nu cu hormonii. Prea simplu și totuși mulți greșesc înainte de a pune prima cărămidă la fundamentul familiei. Dacă nu ești căsătorit/ă, ține cont de acest lucru și nu uita că un copil fericit are în spate părinți fericiți.

Cea mai importantă investiție în educarea și fericirea copilului este alegerea corectă a partenerului. 

Am citit recent despre cum își alege vulturoaica partenerul. Mi-a plăcut atât de mult felul cum se împerechează vulturii și cum își cresc puii, încât m-am gândit că avem ce învăța de la ei. 

Știți cum alege vulturoaica tatăl pentru puii săi?

Am citit undeva o statistică cu privire la divorț. Nu am sursa, dar pentru cei interesați promit să o caut. Deci, la prima căsătorie eșuează 51%,  la a două căsătorie eșuează 65%, la a treia căsătorie eșuează 75%. Sună optimist, nu?

Înainte de a merge mai departe vreau să răspunzi la o întrebare: te-ai gândit vreodată să divorțezi? Ți-a trecut prin minte măcar o singură dată că divorțul ar fi soluția? Înainte de a răspunde voi, am să răspund eu. Da, m-am gândit și nu o dată, mai ales în perioada neagră, perioadă prin care trece orice cuplu. Bănuiesc că sunt și excepții, doar că eu nu prea cunosc astfel de cupluri. Mai degrabă există cupluri care joacă bine rolurile în această perioadă, cei care știu să mascheze foarte frumos crăpăturile relației. Unii au mascat atât de bine, încât atunci când și-au făcut publică despărțirea, toți au rămas uimiți și descurajați. Dacă și ei, cei care păreau a avea o relație perfectă, au ajuns aici… Devine tot mai greu să crezi că se poate.

Am crescut în mijlocul unor oameni care nu prea au știut să-și ceară scuze, iar atunci când o făceau, era ceva de genul: mi-am cerut scuze, ce vrei mai mult, vrei să mă pun în genunchi? Scuzele erau o formalitate care înlocuiau părerea de rău. Rămâneai cu impresia că ți s-a făcut o favoare. Scuzele devin cuvinte de legătură fără nicio greutate emoțională atunci când cel care le repetă, ca un papagal, consideră că pronunțarea unor cuvinte poate tămădui răni și rezolva probleme. Da, cuvintele pot tămădui, dar numai în parteneriat cu fapte care vin să confirme autenticitatea cuvintelor. Unii dau cu piciorul în existența noastă, lasă în urmă cioburi și inimi rănite, după care vin și își cer scuze cu zâmbetul pe buze, cu papion și cu mănuși albe pe mâini, nefiind gata să îngenuncheze alături de tine ca să reparați împreună realitatea. Oare cine i-a învățat că scuzele sunt suficiente? Oare de ce nimeni nu le-au spus că uneori cuvintele nu sunt suficiente sau chiar sunt în plus.

Mai sunt câteva ore și vine 2018. Mese încărcate, cadouri și bineînțeles tot felul de urări și felicitări adresate colegilor, prietenilor și rudelor. Vă prezint mai jos câteva lucruri pe care le puteți face astfel încât felicitarea să nu rămână “neobservată”.

1. Trimiteți la toți prietenii același mesaj de felicitare cu o poezie sau un cântecel.

De ce să pierzi timp și să te chinui pentru a scrie o felicitare personalizată, dacă este plin internetul cu felicitări și poezii frumoase. Nu cumva să uitați să scrieți la începutul mesajului: Special pentru tine!!!

Vă las mai jos câteva exemple “geniale” de felicitări ca să nu pierdeți timp căutând pe internet. Prietenii cu siguranță vor rămâne marcați.

“Fie ca toate visele pe care le făuriţi în aceste zile magice să se împlinescă şi drumul străbătut pentru realizarea lor să vă aducă bucurie în inimi, iar în case fericire şi belşug. La mulţi ani 2018!”

“Gânduri bune fug spre voi, sănătate şi noroc! Sărbători fericite şi un An Nou de poveste! La mulţi ani!”

“La mulţi ani cu veselie, sănătate pe vecie, casa plină de bucate, dragoste pe săturate, tot ce doriţi şi sus paharul! La Mulţi Ani!”

“Tati, hai să te joci cu mine că mă plictisesc.” Nimic anormal până aici, numai că înainte de a-mi fi adresată rugămintea, m-am jucat cu ea o oră. Cu o cameră plină de jucării (aici nu mă refer la tot felul de chinezării care sunt mai mult dăunătoare decât folositoare) și domnița mea tot se plictisește.

Una și mai bună mi s-a întâmplat la o zi de naștere a unui copil la  care au fost invitate și fetițele mele. În toiul petrecerii, în timp ce eu zburdam de mână cu inamicii mei, alături de Batman și ceilalți copii, undeva într-o parte, stătea un copil dezinteresat de tot ce se petrecea acolo. Nu era supărat pe cineva, era pur și simplu fără interes față de tot ce-l înconjura.

– De ce ești trist? Vino să te distrezi cu noi.

– Nu sunt trist. Sunt plictisit. Nu e nimic interesant aici.

Cum adică să nu fie nimic interesant pentru un copil la o petrecere care are loc într-un local dotat cu toate minunățiile. Batman, muzică, dansuri, pictat pe față, tot felul de jocuri, coș de baschet, tobogan, motociclete, tren, mașini, păpuși, corăbii, etc. Este echivalentul raiului pentru un copil, iar el se plictisește.

Se plictisesc la terenul de joacă, acasă unde au camera plină de tot felul de jucării la care eu nu puteam nici să  visez, în parc, nici  chiar desenele nu îi mai captivează.

Să lăsăm puțin copiii la o parte și să ne uităm la cei care au fost odată copii plictisiți, iar acum au devenit  adulți plictisiți.

Soții se plictisesc de soțiile lor (este valabil și invers).