În Kemerovo, Rusia, acum două zile a avut loc un incendiu într-un centru comercial unde au ars bărbați, femei și copii. Ardeau copii închiși în sala de cinema și își luau rămas bun de la părinți prin telefon și pe rețelele de socializare.   Au ars pentru că trăiesc într-o țară unde viața omului nu contează. Da, sunt țări în care oamenii costă puțin, se vând angro și la reducere. Cei de la conducere nu dau doi bani pentru oile pe care le conduc cu bâta în mână. Nici oamenii de pe meleagurile mioritice nu costă mult. Și noi avem un Colectiv.

Am evitat să citesc prea multe detalii despre această tragedie pentru că este greu să dormi liniștit când știi prea multe detalii. Totuși nu am rezistat și am deschis să văd ce s-a întâmplat.  Am dat de el, tatăl a trei copii. Și acum simt fiori când îmi aduc aminte privirea lui. Toți trei copii au ars împreună cu mama lor. Se zbătea ca un animal, încercând să-și  salveze familia, dar nu a putut să facă nimic.

Am crescut în mijlocul unor oameni care nu prea au știut să-și ceară scuze, iar atunci când o făceau, era ceva de genul: mi-am cerut scuze, ce vrei mai mult, vrei să mă pun în genunchi? Scuzele erau o formalitate care înlocuiau părerea de rău. Rămâneai cu impresia că ți s-a făcut o favoare. Scuzele devin cuvinte de legătură fără nicio greutate emoțională atunci când cel care le repetă, ca un papagal, consideră că pronunțarea unor cuvinte poate tămădui răni și rezolva probleme. Da, cuvintele pot tămădui, dar numai în parteneriat cu fapte care vin să confirme autenticitatea cuvintelor. Unii dau cu piciorul în existența noastă, lasă în urmă cioburi și inimi rănite, după care vin și își cer scuze cu zâmbetul pe buze, cu papion și cu mănuși albe pe mâini, nefiind gata să îngenuncheze alături de tine ca să reparați împreună realitatea. Oare cine i-a învățat că scuzele sunt suficiente? Oare de ce nimeni nu le-au spus că uneori cuvintele nu sunt suficiente sau chiar sunt în plus.

S-au adunat într-o zi Zeii și pentru că se plictiseau au decis să se distreze pe seama oamenilor.

Unul dintre Zei a luat cuvântul și a spus:

– Haideți să le luăm oamenilor un lucru care le este drag.

Au stat, s-au gândit mult timp și au decis să le ia oamenilor Fericirea. Dar unde s-o ascundă ca să n-o găsească oamenii.

Primul a luat cuvântul:

– Haideți s-o ascundem în vârful celui mai înalt munte.

Mai sunt câteva ore și vine 2018. Mese încărcate, cadouri și bineînțeles tot felul de urări și felicitări adresate colegilor, prietenilor și rudelor. Vă prezint mai jos câteva lucruri pe care le puteți face astfel încât felicitarea să nu rămână “neobservată”.

1. Trimiteți la toți prietenii același mesaj de felicitare cu o poezie sau un cântecel.

De ce să pierzi timp și să te chinui pentru a scrie o felicitare personalizată, dacă este plin internetul cu felicitări și poezii frumoase. Nu cumva să uitați să scrieți la începutul mesajului: Special pentru tine!!!

Vă las mai jos câteva exemple “geniale” de felicitări ca să nu pierdeți timp căutând pe internet. Prietenii cu siguranță vor rămâne marcați.

“Fie ca toate visele pe care le făuriţi în aceste zile magice să se împlinescă şi drumul străbătut pentru realizarea lor să vă aducă bucurie în inimi, iar în case fericire şi belşug. La mulţi ani 2018!”

“Gânduri bune fug spre voi, sănătate şi noroc! Sărbători fericite şi un An Nou de poveste! La mulţi ani!”

“La mulţi ani cu veselie, sănătate pe vecie, casa plină de bucate, dragoste pe săturate, tot ce doriţi şi sus paharul! La Mulţi Ani!”

Vineri, spre seară, cu portbagajul plin de cadouri mă îndreptam grăbit acasă, unde mă așteptau inamicii. În bord mi s-a aprins martorul  care te anunță că trebuie să vizitezi o benzinărie. Am oprit la Rompetrol și am pus motorină de 101 RON. La întrebarea cum achit, cash sau numerar, am răspuns numerar, fără să mă uit în portofel, iar în portofel erau 95 de RON. Nu-mi ajungeau fix 6 RON și cardul nu-l aveam cu mine. În timp ce ne chinuiam  împreună cu domnul de la casă să găsim o soluție (aveam euro și intenționăm să-i las 10 euro în locul la 6 lei) am auzit o voce din spate:

– Luați de aici cât lipsește.

Un domn s-a oferit să mă ajute. A înțeles că nu-mi ajungeau 50 de RON și a întins o bancnotă de 100. Bineînțeles că nu m-am simțit bine și am refuzat oferta. Domnul a insistat și a devenit greu de refuzat când și-a dat seama că era vorba doar de 6 RON.

– Vă rog frumos. O fac cu drag.

– Ok. Mulțumesc! Numai lăsați-mi un număr de cont unde să vă pun bănuții.