Fericirea e la timpul prezent

Nu fi nesimțit, mai stai un pic, nu fugi așa rapid. Te grăbești? Unde te grăbești? Te așteaptă cineva sau ești grăbit din fire? Chiar nu-ți pasă că furi clipe fericite din viața oamenilor? Da, tocmai atunci când oamenii sunt fericiți tu te grăbești și nu știu de ce zăbovești atunci când oamenii plâng și suferă. Mai stai puțin! Lasă-mă să savurez prezentul și să-ți povestesc cum e să fii tată. Ia loc lângă mine și hai să ne amintim cum au fost ultimii cinci ani, ani în care ai fost mai grăbit ca niciodată.

Mai ții minte cum săream în sus de bucurie atunci când am aflat că sunt tată? Cea mai frumoasă burtică din lume ascundea un ghemotoc de fetiță. Din prima zi am știut că e fetiță. Era fetița mea, fetița tatei! După câteva luni a început să dea cu pumnii în zidul care ne despărțea. Cred că dansa. Bănuiesc că te uitai ciudat atunci când mă aplecam ca să vorbesc cu burtica soției mele. Poate n-o să crezi, dar ea mă auzea, iar uneori îmi și răspundea. Leagăn, hainuțe, biberon, alegerea numelui, etc. Cam așa au arătat cele nouă luni.

Era 30 iunie 2011, ora 2:55 minute. Îmi curgeau lacrimi de fericire (rămâne între noi, doar știi că bărbații nu au voie să plângă) atunci când dansatoarea mea m-a invitat pentru prima dată la dans. Aveam în față două eroine! Au urmat plânsete, colici, febră, etc. Am avut și nopți lungi când mi-ar fi plăcut să te grăbești. Prima băiță, primul gungurit, primul cuvânt, primul pas, primul zâmbet și toate acestea amestecate cu multe nopți nedormite.

La început sărbătoream în fiecare lună, până a făcut un an. Apoi doi, trei, patru,… cinci. Îți imaginezi, astăzi ochioasa mea face cinci anișori. E sărbătoarea ei. Acum câțiva ani pentru ea era suficient să fim prezenți doar noi în această zi, iar acum și-a făcut o listă cu invitați. E atât de bucuroasă. Și eu sunt bucuros, dar în același timp melancolic și pe alocuri trist.

Te-am plictisit, nu? Te grăbești! Nu ai timp de povești. Vreau doar să te rog să nu fii așa repezit. Ia-o mai lent.

… și a zburat grăbit! Da, timpul zboară!

Trăim cu impresia că ce e mai frumos urmează și nu ne dăm seama că ce e mai frumos se duce. Acum o ții de mânuță, te obosește cu întrebările ei și nu realizezi că mâine mâna ta va fi înlocuită cu altă mână și întrebările vor fi tot mai puține. Astăzi te grăbești, îți ieși din fire pentru că te distrage de la treburile tale importante, iar mâine vei realiza că cele mai importante treburi au fost ieri. Peste 2, 3, 5… ani vei privi pe geam cum se grăbește să se întâlnească cu prietenii și îi vei trimite mesaje să fie la ora 21 acasă. Copiii cresc și cât de mult nu am încerca să-i ținem alături, nu vom reuși. Bucurați-vă și savurați aceste zile, acum când încă sunt mici, acum când pătuțul lor stă în dormitorul vostru, acum când locul lor preferat e la pieptul vostru, acum când umerii voștri mai pot duce ursuleți în spate, acum când au nevoie de voi mai mult ca orice…

Au trecut 5 ani. Ani plini de momente frumoase. Am adunat hambare pline cu amintiri. Unele îmi aduc zâmbetul pe buze, dar sunt și amintiri care mă motivează să trăiesc altfel prezentul și viitorul. Dacă tot nu putem opri anii în loc, hai să-i trăim frumos, demn și fără regrete. Nu mai alergați după bogății în timp ce comorile adevărate aleargă prin casă. Eu am două comori, iar una din ele va sufla astăzi lumânarea de pe tort în timp ce noi îi vom cânta la mulți ani!

La mulți ani, Miriam!

Written by Lilian