Nu vă trădați copiii!

Am spus-o de multe ori și o mai repet: tot ce am bun în mine îi datorez mamei mele. Sunt și câteva lucruri care au lăsat cicatrici peste existența mea. Unul din ele vine din perioada scolii. Energic, neascultător pe alocuri, foarte bun la anumite materii, suficient de bun la altele, insuportabil pentru unii învățatori, iubit de alții, mereu având ceva de comentat și adăugat. Cam așa arăta băiatul care scrie acum acest articol, din clasa întâi până și-a luat bacul.

Părinții mei ajungeau la școală mai des decât părinții altor copii și de multe ori discuțiile cu învățătoarea erau de față cu mine. În timp ce scriu aceste rânduri, îmi aduc aminte acele clipe și simt un disconfort sufletesc. Eram eu și ei. Eu singur, ei în coaliție. Cel mai dureros pentru mine era să văd cum mama mea făcea alianță cu „inamicul”. Mă simțeam abandonat și neputincios. Probabil era o normalitate a timpului, moștenită din comunism, dar asta nu anula sentimentul de abandon și trădare.

Asta se petrecea între 1991 și 2003, dar se întâmplă și astăzi. Anul trecut, în timp ce o așteptam pe Miriam de la școală, am tras cu urechea la o discuție dintre doamna învățătoare și un părinte. Zici că vorbeau de un terorist, iar cel mai trist a fost să aud cum părintele încuviința ca un zombat și accepta tot se spunea despre copilul lui care era de față și nu îndrăznea să ridice capul. „Vorbim noi acasă, îi spun eu lui taică-tu.” Stătea cuminte, trădat și abandonat cu capul în jos și număra secundele pâna urma să evadeze de pe teritoriul „dușmanilor”. Îmi venea să mă implic și să-i spun că eu sunt în echipă cu el.

Nu vreau să o fac pe psihologul, găsiți în altă parte teorii și păreri ale specialiștilor, dar vreau să vă spun un lucru: în momentul în care te unești, faci alianță cu cineva împotriva copilului tău, chiar și pentru o clipă, chiar și pentru un lucru neînsemnat, chiar și atunci când a greșit, în acel moment tu îți trădezi copilul și îl îndepărtezi de tine.

Niciodată, auzi, niciodată nu ai voie să te afli în tabăra adversarului atunci când este vorba despre copilul tău, chiar și atunci când nu are dreptate și a greșit. În momentul în care formezi o echipă cu el, problemele lui devin problemele voastre și trebuie să le rezolvați împreună. Altfel el rămâne singur, trădat și abandonat, în timp ce tu faci alianță cu educatoarea, învățătoarea, vecina, etc.

Tot ce trebuie să faci, este să fii de partea lui. Mereu. Necondiționat. Atât.

La grădiniță, școală, biserică, în fața blocului, la terenul de joacă, mereu în echipă cu el. Asta nu înseamnă că îl încurajezi în greșeală lui, asta înseamnă că probleme lui au devenit problemele voastre. Împreună, în aceeași barcă, cot la cot, păstrând încrederea, veți găsi soluții.

În viață îl vor trăda alții. Nu e nevoie să faci parte și tu din lista trădătorilor. Copiii noștri au nevoie de un teritoriu în care să se simtă mereu în siguranță, un loc unde vor găsi adăpost oricând și aș vrea ca acel loc să fie lângă mine.

Vreau să-mi cresc blondinele mele cu simțământul că orice s-ar întâmpla, orice greșeală ar face, tatăl lor va fi mereu în echipă cu ele. Vom găsi soluții împreună, vom rezolva problemele împreună, vom schimba lucruri împreună și niciodată nu vom fi în tabere diferite. Mereu alături, necondiționat, exact cum face Dumnezeu cu noi, chiar dacă o dăm în bară de dimineață până seara.

Written by Lilian