Eu sunt un tată bogat. Am două ochioase minunate, iar această realitate îmi ocupă o mare parte din timp. Împreună cu mama copiilor mei încercăm să le găsim cele mai bune școli și grădinițe, să le oferim condiții de dezvoltare, să petrecem timp de calitate cu ei, să le oferim tot ce credem noi că i-ar ajuta să crească oameni capabili să se bucure de viață.

Atunci când cele trei femei din casa mea mă cheamă cu ele la cumpărături, simt aceleași emoții pe care le aveam atunci când mă chema tata la săpat grădina. Există și excepții, dar sunt rare. Este o exagerare intenționată pe care sper să o citească și doamna mea, împreună cu ochioasele mele, ca să înțeleagă cât de mult le iubesc. Da, pentru un bărbat, momentele de shopping pot însemna un gest de iubire.

Ocazional mă întâlnesc cu anumiți oameni care sunt experți în a complica viața. După cinci minute petrecute împreună, îți dai seama că este tot acolo unde l-ai lăsat acum jumătate de an. Nimic nou. Nimic bun. Nimic special. Doar o luptă epuizantă cu sine și cu viața. Stors de viață, dar plin de energie să lupte cu ea.

Deși petrec destul de puțin timp pe Instagram, uneori mă trezesc după jumătate de oră în care degetul se miscă perpedincular cu display-ul telefonului. Lista persoanelor pe care le urmăresc este scrută, dar suficient de colorată.

La ora 12 aveam o întâlnire cu cineva în inima Basarabiei, la Chișinău. După calculele mele eram în întârziere, iar după calculele GPS-ului ajungeam fix la ora stabilită. Deși de când au apărut inamicii, mi se întâmplă uneori să întârzii, încerc să fac tot posibilul să ajung la timp.