Recent am descoperit un lucru nou si anume: sunt capabil sa duc tratative cu teroristii. De fapt, orice barbat care are un copil s-ar pricepe de minune la asta.
Aseara am fost invitati la niste prieteni. In scena apare micul terorist:

La terenul de joaca, la biserica, pe strada, intre prieteni, exista atat de multi tatici ideali. Mai putin acasa. Cand ajung acasa unii tatici sunt epuizati. Pun mastile in cui si devin asa cum ii cunosc doar sotia si copiii. Isi schimba vocabularul, tonul vocii, iar acolo unde acum o ora era tatal perfect, a ramas doar ce se ascundea in spatele mastii.

Era toamna. Impreuna cu printesele mele(toate trei) eram in parcul central din Brasov si ne indreptam spre primarie cu ceva treaba. Eu ma grabeam. Nu stiu de ce, dar ma grabeam. De fapt toti eram grabiti in afara de Miriam. Ea mergea agale si admira frunzele cazute.

Ajungi seara acasa obosit cu gandul la telecomanda si la berea din frigider. Nu apuci sa deschizi usa si intelegi ca pana la telecomanda e cale lunga. Te intampina cu zambetul pana la urechi si cu bratele deschise:

Sunt in anul 4 la Facultatea pentru Tatici. Mai greu a fost la inceput cand eram boboc. Am avut multe restante inca din primul an. Chiar imi venea sa abandonez. In anul doi m-am obisnuit putin si am inceput sa dau restantele din anul intai. Chiar si acum mai am cateva restante de dat. Hai sa va povestesc cum a inceput totul: