„Tati, hai să te joci cu mine că mă plictisesc.” Nimic anormal până aici, numai că înainte de a-mi fi adresată rugămintea, m-am jucat cu ea o oră. Cu o cameră plină de jucării (aici nu mă refer la tot felul de chinezării care sunt mai mult dăunătoare decât folositoare) și domnița mea tot se plictisește.

Eram în magazin cu lista de cumpărături în față. La un moment dat, cugetările mele „profunde” au fost întrerupte de strigătul unei doamne (mai degrabă urla):
– Stai aici, să nu te miști de aici. Ai înțeles? Lângă mine am zis.

Astăzi vreau să fie despre noi, bărbații, care pe deasupra, mai suntem și tătici. Vreau să vă aduc aminte că pruncii apar în burtica voastră cu ajutorul nostru, iar acest lucru este un motiv destul de important ca să fim băgați și noi în seamă, măcar o dată pe an. Nu vrem flori, nici cadouri. Nu vrem statui sau aplauze. Vrem doar să știți că pentru noi a fi tătic este unul dintre cele mai frumoase lucruri care se poate întâmpla unui bărbat în această viață. Nici nouă nu ne este ușor așa cum cred o mare parte din mămici. Uneori nu ne iese așa cum ar trebui sau așa cum credeți voi că ar trebui, dar asta nu ne privează de meritele pe care le avem. Ar fi frumos să-i spui soțului tău și tatălui copiilor tăi cât de important este și cât de mult îl iubești. Dincolo de 8 martie, mai există și această zi. Încercați să nu uitați de ea. Și tăticii merită să aibă sărbătoarea lor.

S-ar putea ca tatăl copiilor tăi să nu fie perfect, dar cu siguranță va deveni mai bun dacă îi vei mulțumi pentru tot ce face pentru copii și familie.

Mulțumește-i pentru că:

Week-end-ul trecut am ieșit cu domnițele mele la picnic. Fetele sunt încântate când ieșim în natură să luăm masa. Așa cum este „normal” să se mai întâmple într-o familie sănătoasă, în drum spre locul unde urma să se desfășoare picnicul, nu am împărțit ceva cu doamna mea și am ajuns să „ne tragem de păr și să ne scoatem ochii.” Miriam și Anais se jucau  în spate, lăsând impresia că nu sunt interesate de duelul nostru (pe moment am crezut că reușim să păstrăm confidențialitatea „conflictului” păstrând un ton normal sau cel puțin încercând să o facem). Am dat muzica mai tare și am continuat drumul, convinși că am reușit să ascundem în spatele ochelarilor de soare „vânătăile” de sub ochi.

În timp ce eu eram ocupat de bagaje, Miriam alerga fericită printre flori. După câteva minute, mă trage subtil de pantaloni și îmi întinde o romaniță.

– Ține tati.

– Uauuuu. Ce drăguț. Mulțumesc iubire.

– Nu este pentru tine. Este pentru mami. Dă-i o floare, cereți scuze și o să te ierte.

– Pentru ce să-mi cer scuze?

– Știi tu mai bine pentru ce.

Mi-a pus romanița în mână și a zbughit-o printre flori, veselă și cu fața luminoasă, față pe care o vezi la oamenii care și-au îndeplinit misiunea. S-a întors spre mine și mi-a făcut din ochi.

Să-i dau o floare și pe deasupra să-mi mai și cer scuze. Prea mult îmi ceri domnișoară. Grea misiune sau chiar imposibilă pentru unii (mi-e rușine să recunosc, dar de multe ori am făcut parte și eu din această categorie).

Peste câteva luni se fac 6 ani de când am devenit tată. Pentru mulți dintre cititorii blogului meu sunt un tată exemplu. Bună glumă! Iertați-mă dacă v-am lăsat această impresie. Nici pentru o clipă nu am vrut să-mi fac statuie  de tată cu aripi de înger. Dacă pot fi exemplu la ceva, aceasta ar fi capacitatea de a-mi recunoaște greșelile care sunt multe și de toate culorile. Poate prea multe, astfel încât, dacă aș fi în locul copiilor mei, mi-ar fi greu să mă iert. Ei m-au iertat. Mai greu îmi vine mie să o fac, mai ales atunci când văd cu ochiul liber urmările greșelilor mele proiectate peste existența lor. Unele greșeli le-am făcut din neștiință. Altele le-am moștenit de la părinții mei. Destul de mare este și lista greșelilor făcute din neglijență. O parte din ele au fost influențate de anturajul în care am fost, iar unele le-am copiat de pe internet.

Dragi oameni, tătici și mămici, noi mai întâi de toate suntem oameni, iar oamenii greșesc. Meseria de părinte, este una dintre cele mai importante și responsabile meserii din viața unui om, iar acolo unde există responsabilitate, există și riscul de a greși. Nu există formule magice care ne pot feri de greșeli. Cărțile de parenting și articolele de pe internet ne pot ajuta să traversăm acest segment din viața noastră cu pierderi puține, dar nu ne pot garanta lipsa lor.

Mai periculos decât un părinte care greșește, este un părinte care se crede perfect și care nu acceptă să fie învățat. Astfel de specimene întâlnești la tot colțul, pe toate forumurile și la orice teren de joacă. Ei le știu pe toate și nu obosesc să vină cu sfaturi chiar și atunci când nimeni nu le cere părerea. Știu mai bine decât tine cum să-ți educi copilul, ce să-i dai de mâncare și când trebuie să doarmă. Tot ei te învață când să începi diversificarea, unde și cu cine să doarmă bebelușul și când trebuie să-l pui la oliță. Nu ezită să-ți arate fiecare greșeală și să revină cu regularitate cu lecții noi și actualizate. Interesant este că de cele mai multe ori, soiul acesta de părinți ajung să falimenteze în educarea copiilor. Atât de mult poartă grija altora, încât nu le mai rămâne timp să se ocupe de proprii copii.