Astăzi te grăbești tu. Mâine se vor grăbi copiii tăi.
Am ajuns acasă mai târziu. Nu mi-am văzut ochioasele toată ziua. O zi nu e mult, dar suficient cât să ți se facă dor și să vrei să le strângi în brațe până le trosnesc oasele. ”Bună tati” , mi-au aruncat în grabă și și-au văzut de ale lor.
Hmmmm. Nu se poate așa ceva. Eu atunci când vin acasă, trebuie să strâng pe cineva în brațe, altfel pot să declar ziua nereușită. Așa că, m-am dus la ele în cameră să-mi cer drepturile. ”Imediat tati, suntem ocupate, nu vezi? N-avem timp acum. Ne grăbim să facem o treabă” (nu mai țin minte ce faceau). Cam așa este viața asta. Astăzi te grăbești tu. Mâine se vor grăbi copiii tăi.
Știam că vin și zile când se vor grăbi ele, dar speram, totuși, să mai zăbovească puțin. Credeam că mai am puțin timp.
Ce ai omule, unde te grăbești mereu?
Am închis ușa, m-am așezat comod în living în timp ce tristețea se instala în sufletul meu. Încercam să diger realitatea. Iar realitatea este că am auzit de la pruncii mei cuvintele pe care le-am folosit de atâtea ori.
Eu sunt cel care mă grăbesc. Eu sunt cel ocupat. Eu mereu am ceva de făcut. Eu sunt cel care îi grăbește pe toți din casă, chiar dacă nu întârziem nicăieri. Nu cred că trece o zi fără să pronunț aceste cuvinte.
Tot eu sunt cel care mă enervez și zber atunci când trebuie să ajungem la medic, pian, pictură, patinaj sau la cineva în vizită. Mă uit la ceas la fiecare pas ca să fiu sigur că reusesc să le fac pe toate, pentru că dacă nu le reușesc, nu mai sunt un tată (părinte) ”ideal” așa cum e la modă acum.
Urăsc să întârzii. De aceea, îmi vine greu să diger ritmul lent al copiilor. Cu greu mă abțin să nu zber atunci când trebuie să ieșim din casă în timp ce ochioasele mele își leagă șireturile ca și cum au tot timpul din lume. Uneori se uită la mine, iar în privirea lor se citește: ”ce ai omule, unde te grăbești atâta, în fiecare zi te grăbești undeva, poate o lași mai usor?”
O viață trăită în grabă este o viață trăită pe jumătate.
O viață trăită în grabă este o viață trăită pe jumătate. Este o viață stresantă. Iar atunci când ai copii, stresul îi afectează și pe ei și acest lucru mă întristează cel mai mult, pentru că îmi doresc ca ochioasele mele să se bucure de copilărie fără grabă. Vreau să se joace în voie, fără să fie mereu stresate că se grăbesc undeva. Fără să simtă că întârzie undeva.
În timp ce scriam mi-a venit în minte o idee: ce-ar fi dacă aș desemna o zi pe săptămână drept cea mai lentă zi.
- Să nu mă grăbesc nicăieri.
- Să amân toate treburile care pot fi amânate.
- Să nu fac niciun plan pentru această zi și să las ca lucrurile să decurgă în ritmul copiilor mei. În ritmul oamenilor dragi.
Exact așa, să-i las să-și lege șireturile o veșnicie fără să comentez și să mă strofolesc. Să încerc să trăiesc o zi în așa fel încât niciodată să nu le spun: ”mai repede, grăbiți-vă, concentrează-te, ne grăbim, întârziem”.
Trebuie să fac ceva!
Nu știu dacă voi reuși, dar știu că trebuie să fac ceva. Trebuie să existe o gură de aer printre mulțimea zilelor în care ne grăbim. Iar dacă e să mă grăbesc, vreau să mă grăbesc să am răbdare cu ei, să mă grăbesc să ajung acasă ca să mă joc cu ei, să mă grăbesc să las la o parte lucrurile fără valoare și să alerg acasă, lângă oamenii dragi. Să mă grăbesc să iubesc mai mult.
Dacă ești un tatic (mamă, bunică, etc.) care, asemenea mie, se grăbește tot timpul, te rog să te oprești pentru câteva minute și să privești în jurul tău, fără grabă. S-ar putea să vezi un munte de bucurii pentru care nu găsești niciodată timp, o primăvară plină de magnolii, o toamnă târzie care te cheamă să stângi frunze cu pruncii tăi sau zile ploioase care te țin în casă, timp în care poți să citești o carte sau să privești un film în timp ce în cuptor se coace pâinea fără grabă.
Da, privind în jur, am descoperit două ochioase minunate, glumele lor, cântece, jocuri și posibilitatea de a fi împreună.
Nu vreau să mă mai grăbesc nicăieri. Tot ce e mai frumos în viața mea s-a întâmplat deja. Am alături cea mai minunată femeie și două ochioase pe care le iubesc mai tare decât am crezut vreodată că pot iubi. Doar așa am o șansă să sper că întro zi și ele vor alege să nu se grăbească.
Nu uita!
Astăzi te grăbești tu. Mâine se vor grăbi copiii tăi.
Ei fac parte din viata mea. De aceea le-am si dat numele de ochioase. Si acum, in sfarsit, pot sa le prind in bratele mele pana le trosnesc oasele si sa dorm impreuna cu ei linistiti pana dimineata.
Incredibil cum iti poti schimba perceptia in cateva cuvinte. Ai vorbit despre cum anumite lucruri pe care vrem sa le facem pot duce la dezamagire si la o tristete sincera. Sunt convins ca povestea ta va ajuta multi alti tatici si parinti sa-si inteleaga sentimentele si sa ia cea mai buna decizie acolo unde conteaza: la familia lor! Te felicit si ti-am spus ca s-ar putea sa fi inventat cea mai lenta zi. :-)!