Poartă mască, spală-te pe mâini, ține distanța, dar ramâi om.

Poartă mască, dar rămâi om. Mi-am luat fetele de la școală și zburam spre casă cu gândul la mămăliga cu pește care se rumeneau pe plită în așteptarea noastră. Masca pe față așa cum se cuvine în acește vremuri tulburi, dar cu voie bună și cu zâmbet în spatele măștii. Cu pasul grăbit am intrat în scara blocului și ne îndreptam spre lift. Mai era o doamnă care aștepta liftul. Nu apucasem bine să ne apropiem, că doamna noastră trecuse pragul liftului și apăsa ca disperata pe butonul care închide ușile. Ne uitam la ea uimiți și nedumeriți. Noi oricum nu intenționam să urcăm cu ea. Zici că fugea de leproși. Ca în filme.
Am rămas cu un sentiment greu de descris. Mi-a lăsat o greutate pe suflet care apasă și acum, în timp ce scriu acest articol. Înțeleg că e pandemie. Înțeleg că trebuie să fim precauți și foarte atenți. Înțeleg că trebuie să purtăm măști. Înțeleg că trebuie să păstrăm distanța, dar îmi vine greu accept că făcând toate acestea, ne pierdem umanitatea.
Vom scăpa de Covid-19, dar vom rămâne cu sufletele mutilate
Nu este singura manifestare de acest fel cu care ne-am confruntat în ultima perioadă. Îmi aduc aminte cum Miriam intrase într-un magazin fără mască. Era pe la început de septembrie cînd măștile nu erau obligatorii pentru copii. Eu am rămas să iau ceva din mașină în timp ce ea o luase înainte. N-am apucat să închid mașina, că buburuza mea venea spre mine speriată și cu lacrimi în ochi. ”Au început să țipe la mine și mi-au zis să ies afară dacă nu am mască pentru că am tușit.”
Bineînțeles că m-am dus să văd ce s-a întâmplat, le-am cerut explicații, dar asta nu a reușit să șteargă emoțiile care s-au cuibărit în suflețelul ei. Impactul pe care îl are atitudinea celor care luptă cu virusul în timp ce-și mutilează semenii, este greu de estimat acum. Virusul va trece, cicatricile lăsate de oamenii fără virus, vor rămâne.
Spălați-vă pe mâini, purtați mască, țineți distanța, dar rămâneți oameni.
Spălați-vă pe mâini, purtați mască, țineți distanța, dar rămâneți oameni. Zâmbetul, cuvintele de încurajare, reacțiile adecvate, căldura vocii și iubirea față de semeni nu trebuiesc ascuse după mască. Distanța se aplică doar trupurilor noastre, nu și emoțiilor. Fugiți de boală, nu de oameni. Luptați cu boala, nu cu oamenii. Urâți boala, nu disprețuiți oamenii.
Ultima dată când am discutat cu ochioasele mele despre tot ce se întâmplă, mi-au spus că cel mai mult își doresc să revenim la normalitate. Atunci când le-am întrebat ce înseamnă pentru ele normalitatea, răspunsul lui Miriam a fost scurt: ”vreau să pot îmbrățișa oamenii dragi ca înainte, vreau s-o pot îmbrățișa pe bunica, vreau ca oamenii să fie buni cum au fost înainte.”
Am ascultat-o cu strângere de inimă, în timp ce îmi venea să-i spun că nu cred că v-om mai reveni vreodată la acea normalitate, dar mi-am mușcat limba și am îmbrățisat-o în locul bunicii.
Poartă mască, dar rămâi om!
Leave a Comment