Mi se întâmplă atât de des să mă simt ca la tribunal. Da, tribunalul părinților. Procurorii, judecătorii, martorii, toți arată cu degetul către tine sau către soția ta. Dacă faci un pas greșit, imediat ești chemat în fața tribunalului.

Eu sunt înconjurat de femei. Blonde, brunete, ochi albaștri, căprui, frumoase, jucăușe, plângăcioase, emoționale. Uneori nu-i ușor de loc să faci față unui smoothie din emoții și acțiuni total străine pentru un bărbat. Acum plâng, iar într-un minut zburdă de fericire. Acum sunt cele mai frumoase, iar într-un minut pantofii sunt nepotriviți și broșa nu se asortează cu bluza. Acum sunt cele mai bune prietene, iar într-un minut se ceartă ca la ușa cortului.

Dacă ajungeți vreodată să vizitați conacul nostru, să știți că la noi se bea apă cu lămâie și mult ceai. Apa cu lămâie este un obicei adus de mama copiilor mei. Ora de ceai însă, am primit-o moștenire de la mama mea, care a ”furat-o” la rândul ei de la ruși.

Ceaiul este un pretext ca să-ți aduni familia sau prietenii laolaltă. La ruși, dar și la alte popoare, ora de ceai este un fel de ”hai la o țigară”. Dar când stai să te gândești că ceaiul vine mai mereu la pachet cu o prajitură, ciocolata, biscuiți, ajungi să crezi că ”hai la o țigară” nu sună chiar așa nesănătos.

Ești cea mai tare. Despre tine este vorba, cea care citești acest text.

Sunt zile când toate-s cu curu-n sus. Așa sună cel mai real și aproape de adevăr. Ieri a fost o zi din asta. Nimic nu-ți iese. Te enervează până și păianjenul din coltul cel mai ascuns al casei.