Eram în magazin cu lista de cumpărături în față. La un moment dat, cugetările mele „profunde” au fost întrerupte de strigătul unei doamne (mai degrabă urla):
– Stai aici, să nu te miști de aici. Ai înțeles? Lângă mine am zis.

„Copilul meu este dependent de telefon”, îmi spune un tătic. „Nu știu ce să mai fac. Dacă nu-i dau telefonul, se trântește la pământ și are niște crize care mă înspăimântă.” Cred că ne regăsim mulți în situația lui. Ajungem să ne confruntăm cu anumite comportamente ale copiilor noștri și nu ne dăm seama că noi am alimentat  cu regularitate o mare parte din lucrurile care acum ne deranjează până la disperare. Copiii noștri nu se nasc cu telefonul în mână, iar dacă ajung să fie dependenți de telefon, este pentru că noi le-am creat contextul prielnic. Le-am pus telefonul în mână atunci când am fost obosiți și era mai simplu să i-l dam, decât să petrecem timp cu ei, jucându-ne sau citind o carte. Le-am pus telefonul în mână în mașină ca să nu plângă, la masă ca să mănânce, la biserică ca să stea cuminți, acasă ca să ne facem treburile. La început a fost o soluție pentru comoditatea noastră și a celor din jur, după care am continuat să le punem telefonul în mână  ca să evităm scandalul, isteriile și lacrimile. Dacă la început vroiam să scăpăm de ei, acum le dăm telefonul ca să scăpăm de reacția  lor atunci când li se ia jucăria. Cunosc copii care nu mănâncă până nu li se pune în fața Masha și Ursul. „Păi n-o să-l las flămând”, a venit justificarea mamei. Mă mir cum de nu au murit de foame copiii până la apariția desenului „Masha și Ursul”.  E trist.

Uneori, ai impresia că cea mai plăcută ocupație a copiilor (inamicilor este termenul cel mai potrivit în acest context) este să ne scoată din sărite, trăgând cu satisfacție corzile nervilor noștri, iar cel mai des acest lucru se întâmplă în public, atunci când îi luăm cu noi la magazin, la terenul de joacă sau în parc. E greu să te stăpânești în momentul în care inamicul începe concertul tocmai atunci când situația o cere cel mai puțin. Am văzut atâția părinți care și-au pierdut cumpătul, neștiind ce să mai facă pentru a neutraliza micul terorist.