La masa noastră mereu este gălăgie. Noi nu știm să mâncăm în liniște. Sau poate nu vrem. Masa este locul și momentul cel mai potrivit pentru povesti, pentru a face planuri, a depăna amintiri și a construi altele.

Așadar, noi, gălăgioși, într-un restaurant pe malul mării. La câțiva pași distanță, la o măsuță de două persoane, stăteau cuminți două femei frumoase, elegant îmbrăcate și foarte tăcute. În scurt timp ne-am dat seama că este mama și fiica ( aproximativ 50 și 20-25 ani). Cât a durat cina, au schimbat doar câteva vorbe. Mama tot încerca să construiască un pod catre ochioasa ei, dar podul se surpa undeva pe la jumătate. În relațiile frumoase, podul se construiește de pe două maluri, iar de pe malul fetei se vedeau doar ruinele unor poduri construite de mult, încă din copilărie. Ea a construit atunci, când încă mai credea în povești, mama ei construiește acum. Ea dezamăgită atunci, mama ei dezamăgită acum. Două femei care se iubesc, stau tăcute la aceeași masă, mănâncă liniștit, plătesc nota și își continuă zborul fiecare cu regretele ei.

Am întâlnit-o la patinoar. N-a fost dragoste la prima vedere, dar a fost un început… un început a unei povești la care adăugăm în fiecare zi câte o filă nouă. Dacă aș fi știut că domnișoara cu breton și cu zâmbetul fermecător va fi mama copiilor mei, aș fi dus-o direct la altar, fără să mai pierd clipe prețioase. Uneori, la întrebarea „cum este să fii însurat”, răspund simplu: dacă știam cât de frumos este să fii însurat, m-aș fi căsătorit la 18 ani. Da, este frumos, iar atunci când un lucru este frumos, greutățile devin obstacole pe care le ocolești mai ușor.

Ieri Anais îmi spune: tati, soțul meu o să-mi dea flori, altfel o să mă supăr pe el. Lui mami îi plac florile și se supăra pe tine că uiți să-i aduci flori. Și mie îmi plac florile și o să fiu supărată dacă soțul meu o să uite așa cum uneori uiți tu.

Avem un ritual cu domnițele mele în fiecare seară. Când vine ora de culcare, trebuie să le iau în spate și să le duc în patul lor. Bineînțeles că se ceartă între ele cine să fie prima, iar ca să elimin acest moment, le iau pe amândouă odată. La început a fost doar un joc, iar acum a devenit o parte obligatorie a ritualului nostru.

Aseară, în timp ce duceam ochioasa din living în dormitor, mi-a șoptit la ureche:

– Tati, vreau să rămân mică cât mai mult, ca să mă poți duce în spate în fiecare seară.