Corina la stomatolog, eu cu Anais Noblesse în mașină așteptând-o pe mami. Anais se uită la mine și mă întreabă: „tati, nu trebuie să te tunzi?” M-am uitat și eu cu coada ochiului la cele câteva firicele de păr care mi-au mai rămas și am ajuns la aceeași concluzie ca ochioasa mea.

La masa noastră mereu este gălăgie. Noi nu știm să mâncăm în liniște. Sau poate nu vrem. Masa este locul și momentul cel mai potrivit pentru povesti, pentru a face planuri, a depăna amintiri și a construi altele.

Așadar, noi, gălăgioși, într-un restaurant pe malul mării. La câțiva pași distanță, la o măsuță de două persoane, stăteau cuminți două femei frumoase, elegant îmbrăcate și foarte tăcute. În scurt timp ne-am dat seama că este mama și fiica ( aproximativ 50 și 20-25 ani). Cât a durat cina, au schimbat doar câteva vorbe. Mama tot încerca să construiască un pod catre ochioasa ei, dar podul se surpa undeva pe la jumătate. În relațiile frumoase, podul se construiește de pe două maluri, iar de pe malul fetei se vedeau doar ruinele unor poduri construite de mult, încă din copilărie. Ea a construit atunci, când încă mai credea în povești, mama ei construiește acum. Ea dezamăgită atunci, mama ei dezamăgită acum. Două femei care se iubesc, stau tăcute la aceeași masă, mănâncă liniștit, plătesc nota și își continuă zborul fiecare cu regretele ei.