Tratative cu „teroristii”

Recent am descoperit un lucru nou si anume: sunt capabil sa duc tratative cu teroristii. De fapt, orice barbat care are un copil s-ar pricepe de minune la asta.
Aseara am fost invitati la niste prieteni. In scena apare micul terorist:

„Teroristul” si ostaticul
– Nu vreau sa mergem. Bine, hai ca mergem. Nu-mi plac papucii astia, nu se asorteaza cu rochita. Ma strang strampii. Uau, ce fain imi sta. Da de ce trebuie sa ma imbrac in palton? Afara e frig, nu vreau sa mergem nicaieri. De ce nu putem sa fim si noi oameni normali si sa stam acasa ca o familie unita. Agrafa asta nu se asorteaza cu imbracamintea mea. Lasa-ma, ca ma inchei singura. Dupa 5 minute:- Ajuta-ma! M-am plictisit de rochia asta. Vreau o rochie lunga ca sa pot face piruete cu Sofia. De ce vorbesti asa urat cu mine? Eu vreau sa duc prajitura. Tati, nu vrei sa duci tu prajitura? Ma strang papucii. Eu chem liftul. Hai ca duc eu prajitura, dar ia-ma in brate.
Toate tratativele trebuie duse foarte atent, cu vocea blanda, cu zambetul pe buze, pentru ca altfel micul „terorist” apasa pe buton si „exploadeaza” tot ce ai cosntruit pana atunci. Si uite asa, dupa mai multe negocieri am ajuns la destinatie.

Dialogul de mai sus este doar in urma tratativelor de aseara. In rest lista poate continua:

– Opreste vantul. Opreste ploaia. Asta nu e rochie de biserica. Vreau sa am mai multe culori pe mine. Pantofii au o zgaraietura. Nu vreau sa vina la noi. De ce pleaca? Vreau sa ramana la noi tot timpul. Opreste muzica. Porneste muzica. etc.
Mi-ar trebui pagini intregi ca sa va prezint stenograma tratativelor cu micul meu „terorist”. Cum va descurcati voi cu micii vostri „teroristii”?