Unde te grabesti?
Era toamna. Impreuna cu printesele mele(toate trei) eram in parcul central din Brasov si ne indreptam spre primarie cu ceva treaba. Eu ma grabeam. Nu stiu de ce, dar ma grabeam. De fapt toti eram grabiti in afara de Miriam. Ea mergea agale si admira frunzele cazute.
– Miriam, misca-te mai repede. Tu intelegi ca ne grabim?
– Da tati.
– Pai, misca-te mai repede.
– Bine tati.
Si a continuat sa mearga in acelasi ritm. Atunci ne-am oprit si am inceput sa admiram privelistea superba. Era atat de frumos! Am strans frunze impreuna, am zburdat ca niste copii tinandu-ne de mana si am admirat cum buburuza noastra cu pletele aurii se balacea in frunzele colorate. Ne-am intins pe iarba si visam cu ochii deschisi multumind lui Dumnezeu pentru felul minunat in care a colorat frunzele copacilor. Am ajuns prea tarziu la primarie, dar nu mai conta. A fost o zi in care am mai dat o restanta.
Copiii nu se grabesc, ei percep timpul altfel. Cel putin fetita mea nu se grabeste si ma priveste ciudat de fiecare data cand ma vede grabit si agitat. De fapt noi ne grabim cam tot timpul. Graba a devenit o normalitate. Nu avem timp sa ne sunam parintii, pentru ca ne grabim. Nu avem timp sa stam impreuna cu copiii nostri, pentru ca ne grabim, iar atunci cand gasim timp, suntem mai mult absenti decat prezenti. Nu avem timp sa ne sunam prietenii, pentru ca ne grabim. Nu avem timp sa luam micul dejun impreuna cu toata familia, pentru ca ne grabim. Ne injuram in trafic, pentru ca ne grabim. Nu avem timp sa admiram un apus de soare, pentru ca ne grabim. Nu avem timp sa traim frumos, pentru ca…
Poate e timpul sa ne oprim, sa ne analizam viata si sa ne regandim prioritatile. Eu am 29 de ani, iar fetita cea mare are aproape 4 ani. Unul din lucrurile pe care le regret cand ma uit la copilasii mei este faptul ca m-am grabit atunci cand trebuia sa zabovesc.
Felicitari Taticule!!! Fa-ti timp si in continuare si vei constata ca timpul aparent pierdut (gen treaba de la primarie), este un timp castigat in relatia de familie. Succes!
Asa este Adi t, cea mai profitabila investitie pe care o poti face este sa investesti fara rezerve in familie. Multumesc pentru incurajare! O zi frumoasa alaturi de familia ta.(am inteles ca ai o printesa)