Duminică eram în parcul central din Brașov împreună cu toată familia. Fetele nu se lăsau duse acasă și am stat până aproape de ora 22.00. Lângă terenul de joacă sunt mai multe bănci pe care poți sta liniștit admirând cum zburdă “inamicii”. După ce m-am jucat de-a v-ați ascunselea cu Miriam și Anais, am căutat o bancă liberă că să-mi odihnesc picioarele care capitulaseră după o zi obositoare (duminicile sunt cele mai obositoare zile din săptămână, dar și cele mai frumoase). Spre surprinderea mea, toate băncile erau ocupate de tineri, flăcăi și fete mari cu telefoanele în mână și cu capetele aplecate deasupra lor. Erau mulți, dar îți lăsau impresia că nici unuia nu-i pasă de cel de lângă el. Era o imagine sumbră. Și noi ne adunam în parcuri și poate nu făceam cele mai potrivite lucruri, dar eram reali și interesați unul de altul. Nu am dat mare importanță evenimentului și i-am sărit în ajutor soției, care era “exploatată” la maxim de două blonde mici cu rezervorul de energie încă plin.  În timp ce ne îndreptam spre mașină, Corina îmi spune că toți acești tineri s-au adunat să prindă pokemoni. Spre rușinea mea nu știam despre ce este vorba, așa că am apelat la măria sa Google.