Ocazional mă întâlnesc cu anumiți oameni care sunt experți în a complica viața. După cinci minute petrecute împreună, îți dai seama că este tot acolo unde l-ai lăsat acum jumătate de an. Nimic nou. Nimic bun. Nimic special. Doar o luptă epuizantă cu sine și cu viața. Stors de viață, dar plin de energie să lupte cu ea.

Mereu eu sunt de vină, îmi zice Miriam după ce am intervenit în conflictul lor. Stai tati să-ți spun cum a fost, dar pentru că Anais Noblesse a învățat să plângă mai tare și mai convingător, fără să realizez efectele pe termen lung, mă poziționez cu o jumătate de măsură în tabăra ei, după care îmi dau seama și mă opresc. Lacrimile nu sunt întotdeauna un argument, iar misiunea mea nu este să iau partea cuiva, ci să le ajut să învețe cum să facă ca o ceartă să nu le afecteze relația.

De fiecare dată când le spun inamicilor povestea de seară, stau cu ei până adorm. Studiez cu atenție chipurile lor frumoase peste care se așterne o liniște și pace atât de iscusit sculptate, încât îți pătrund în suflet. Uiți de griji și probleme și simți că ai în față un viitor frumos, un viitor care derivă din tine. Îi admir, îi studiez, îi îmbrățișez și îi miros. Viața alături de ei are culoare, are formă și are parfum. Da, viața are miros.

Poate nu te-ai gândit până acum să-ți miroși copiii, dar trebuie să știi că ei au cel mai frumos și cel mai scump parfum. Nu se găsește în duty Free, nici la cele mai scumpe case de modă. Nici măcar mirosul unei mașini noi (valabil pentru bărbați) nu îl poate egala. Este un amestec magic pe bază de iubire și respect dintre tine și ea. Abia după noua luni din clipa în care ai plasat comanda, casa ta se umple de parfum cu aromă de viață, bucurie, fericire. Trebuie să recunosc că după nouă luni se pot simți și alte ”arome”, dar acestea sunt trecătoare. 😉

Nu am mai scris pe blog de ceva timp și tot mai des primesc mesaje în care sunt întrebat unde am dispărut. Nu am timp, a fost răspunsul pe care l-am dat. Da, nu am timp. Sunt prea ocupat cu alte lucruri „mai importante”. Oare?

În timp ce răspundeam la un mesaj, explicând cât de ocupat sunt, încât nu mai reușesc să scriu două rânduri, mi-am dat seama că sunt un mincinos.

Uneori, ai impresia că cea mai plăcută ocupație a copiilor (inamicilor este termenul cel mai potrivit în acest context) este să ne scoată din sărite, trăgând cu satisfacție corzile nervilor noștri, iar cel mai des acest lucru se întâmplă în public, atunci când îi luăm cu noi la magazin, la terenul de joacă sau în parc. E greu să te stăpânești în momentul în care inamicul începe concertul tocmai atunci când situația o cere cel mai puțin. Am văzut atâția părinți care și-au pierdut cumpătul, neștiind ce să mai facă pentru a neutraliza micul terorist.