Deși petrec destul de puțin timp pe Instagram, uneori mă trezesc după jumătate de oră în care degetul se miscă perpedincular cu display-ul telefonului. Lista persoanelor pe care le urmăresc este scrută, dar suficient de colorată.

La ora 12 aveam o întâlnire cu cineva în inima Basarabiei, la Chișinău. După calculele mele eram în întârziere, iar după calculele GPS-ului ajungeam fix la ora stabilită. Deși de când au apărut inamicii, mi se întâmplă uneori să întârzii, încerc să fac tot posibilul să ajung la timp.

Copiii noștri au crescut. Miriam face imediat 10 ani, iar Anais Noblesse are 6 anișori. Acum viața de părinte a devenit un pic mai ușoară, dar încă este vie în mintea mea perioada de la început. Nu a fost ușor, iar dacă e să fiu sincer până la capăt, nu a fost deloc ușor, mai ales pentru mama copiilor mei. Cei mai mulți dintre cei care citesc acest articol știu despre ce vorbesc. Tocmai de aceea nu voi prezenta aici greutățile cu care se confruntă un părinte, pentru că toți am trecut pe acolo.

În casa noastră eu dau cu aspiratorul, strâng masa după ce pleacă musafirii, îmi pun hainele la loc și spăl veceul uneori. Dacă trebuie să șterg geamurile sau oglinzile prin casă, nu strâng din dinți. Nici dacă trebuie să înșir rufe sau să pun vasele în mașina de spălat vase.

Trăiesc o perioadă dificilă din viața mea.
Din exterior nu se vede. În interior se dă bătălia.

O fi efectele pandemiei sau poate îmbătrânesc, habar n-am, dar știu că trăirile pe care le am, la pachet cu căutările sufletului meu, au transformat acest segment al vieții mele într-o adevărată bătălie existențială.