Unii părinți merită trași de urechi, ușor ca să nu se supere. Știu, nu există părinți ideali, toți avem de învățat, dar în același timp sunt câteva lucruri minime pe care ar fi bine să le știe fiecare părinte, mai ales atunci când se află împreună cu copilul în public. Iar dacă nu le știe, ar trebui să fie deschis ca să le învețe și să le aplice. Scriu acest articol fără a avea intenția de a jigni pe cineva. Fiecare dintre noi se poate regăsi în cel puțin una din situațiile de mai jos. Așa cum se respectă polițiștii între ei sau alți colegi de breaslă, așa ar trebui să ne respectăm și noi, părinții. S-ar putea ca anumite lucruri să nu ne deranjeze personal, dar pot deranja pe alții și ar fi frumos să manifestăm respect și bun simț cel puțin atunci când suntem în societate.
În acest articol mi-am propus să fac un top al părinților care după părerea mea, trebuie trași de urechi. Dar înainte de a continua, mi-ar plăcea să ne gândim fiecare la noi, nu la ceilalți părinți. Știu că ne vine mai ușor să-i vedem pe alții când nu procedează bine, însă este indicat măcar din când în când să privim și la noi.