Înainte de a citi mai departe, daca faci parte dintre cei care nu se ceartă niciodată cu partenerul, vorbești întotdeauna blând cu copiii tăi și crezi că o relație frumoasă nu poate fi numită așa atunci când există neînțelegeri, certuri (uneori) , greșeli, etc., atunci nu are rost să pierzi timpul citind tot articolul. Și mie mi-ar plăcea să fac parte din această categorie, dar din păcate nu am reușit și nici nu cunosc exemple de cupluri reale și autentice care să fi reușit.

De fiecare dată când le spun inamicilor povestea de seară, stau cu ei până adorm. Studiez cu atenție chipurile lor frumoase peste care se așterne o liniște și pace atât de iscusit sculptate, încât îți pătrund în suflet. Uiți de griji și probleme și simți că ai în față un viitor frumos, un viitor care derivă din tine. Îi admir, îi studiez, îi îmbrățișez și îi miros. Viața alături de ei are culoare, are formă și are parfum. Da, viața are miros.

Poate nu te-ai gândit până acum să-ți miroși copiii, dar trebuie să știi că ei au cel mai frumos și cel mai scump parfum. Nu se găsește în duty Free, nici la cele mai scumpe case de modă. Nici măcar mirosul unei mașini noi (valabil pentru bărbați) nu îl poate egala. Este un amestec magic pe bază de iubire și respect dintre tine și ea. Abia după noua luni din clipa în care ai plasat comanda, casa ta se umple de parfum cu aromă de viață, bucurie, fericire. Trebuie să recunosc că după nouă luni se pot simți și alte ”arome”, dar acestea sunt trecătoare. 😉

Am ezitat să-mi dau cu părerea în această perioadă. Nu vreau să fiu unul din mulțimea de pseudo experți care știu răspunsul la toate întrebările și îți oferă soluții la dilemele vieții. S-au înmulțit ca ciupercile după ploaie experții în virusologie, familie, parenting, credință, educație, economie, etc. Unii, ieri schimbau parchet, zugrăveau, ciopleau dinți sau vindeau apartamente, iar astăzi îți explică de unde a apărut virusul și cine se află în spatele lui.

Week-end-ul trecut am ieșit cu domnițele mele la picnic. Fetele sunt încântate când ieșim în natură să luăm masa. Așa cum este „normal” să se mai întâmple într-o familie sănătoasă, în drum spre locul unde urma să se desfășoare picnicul, nu am împărțit ceva cu doamna mea și am ajuns să „ne tragem de păr și să ne scoatem ochii.” Miriam și Anais se jucau  în spate, lăsând impresia că nu sunt interesate de duelul nostru (pe moment am crezut că reușim să păstrăm confidențialitatea „conflictului” păstrând un ton normal sau cel puțin încercând să o facem). Am dat muzica mai tare și am continuat drumul, convinși că am reușit să ascundem în spatele ochelarilor de soare „vânătăile” de sub ochi.

În timp ce eu eram ocupat de bagaje, Miriam alerga fericită printre flori. După câteva minute, mă trage subtil de pantaloni și îmi întinde o romaniță.

– Ține tati.

– Uauuuu. Ce drăguț. Mulțumesc iubire.

– Nu este pentru tine. Este pentru mami. Dă-i o floare, cereți scuze și o să te ierte.

– Pentru ce să-mi cer scuze?

– Știi tu mai bine pentru ce.

Mi-a pus romanița în mână și a zbughit-o printre flori, veselă și cu fața luminoasă, față pe care o vezi la oamenii care și-au îndeplinit misiunea. S-a întors spre mine și mi-a făcut din ochi.

Să-i dau o floare și pe deasupra să-mi mai și cer scuze. Prea mult îmi ceri domnișoară. Grea misiune sau chiar imposibilă pentru unii (mi-e rușine să recunosc, dar de multe ori am făcut parte și eu din această categorie).

Peste câteva luni se fac 6 ani de când am devenit tată. Pentru mulți dintre cititorii blogului meu sunt un tată exemplu. Bună glumă! Iertați-mă dacă v-am lăsat această impresie. Nici pentru o clipă nu am vrut să-mi fac statuie  de tată cu aripi de înger. Dacă pot fi exemplu la ceva, aceasta ar fi capacitatea de a-mi recunoaște greșelile care sunt multe și de toate culorile. Poate prea multe, astfel încât, dacă aș fi în locul copiilor mei, mi-ar fi greu să mă iert. Ei m-au iertat. Mai greu îmi vine mie să o fac, mai ales atunci când văd cu ochiul liber urmările greșelilor mele proiectate peste existența lor. Unele greșeli le-am făcut din neștiință. Altele le-am moștenit de la părinții mei. Destul de mare este și lista greșelilor făcute din neglijență. O parte din ele au fost influențate de anturajul în care am fost, iar unele le-am copiat de pe internet.

Dragi oameni, tătici și mămici, noi mai întâi de toate suntem oameni, iar oamenii greșesc. Meseria de părinte, este una dintre cele mai importante și responsabile meserii din viața unui om, iar acolo unde există responsabilitate, există și riscul de a greși. Nu există formule magice care ne pot feri de greșeli. Cărțile de parenting și articolele de pe internet ne pot ajuta să traversăm acest segment din viața noastră cu pierderi puține, dar nu ne pot garanta lipsa lor.

Mai periculos decât un părinte care greșește, este un părinte care se crede perfect și care nu acceptă să fie învățat. Astfel de specimene întâlnești la tot colțul, pe toate forumurile și la orice teren de joacă. Ei le știu pe toate și nu obosesc să vină cu sfaturi chiar și atunci când nimeni nu le cere părerea. Știu mai bine decât tine cum să-ți educi copilul, ce să-i dai de mâncare și când trebuie să doarmă. Tot ei te învață când să începi diversificarea, unde și cu cine să doarmă bebelușul și când trebuie să-l pui la oliță. Nu ezită să-ți arate fiecare greșeală și să revină cu regularitate cu lecții noi și actualizate. Interesant este că de cele mai multe ori, soiul acesta de părinți ajung să falimenteze în educarea copiilor. Atât de mult poartă grija altora, încât nu le mai rămâne timp să se ocupe de proprii copii.