Atunci când parfumul copiilor tăi este tot ce poți lua cu tine

viața are miros
  •  

De fiecare dată când le spun inamicilor povestea de seară, stau cu ei până adorm. Studiez cu atenție chipurile lor frumoase peste care se așterne o liniște și pace atât de iscusit sculptate, încât îți pătrund în suflet. Uiți de griji și probleme și simți că ai în față un viitor frumos, un viitor care derivă din tine. Îi admir, îi studiez, îi îmbrățișez și îi miros. Viața alături de ei are culoare, are formă și are parfum. Da, viața are miros.

Poate nu te-ai gândit până acum să-ți miroși copiii, dar trebuie să știi că ei au cel mai frumos și cel mai scump parfum. Nu se găsește în duty Free, nici la cele mai scumpe case de modă. Nici măcar mirosul unei mașini noi (valabil pentru bărbați) nu îl poate egala. Este un amestec magic pe bază de iubire și respect dintre tine și ea. Abia după noua luni din clipa în care ai plasat comanda, casa ta se umple de parfum cu aromă de viață, bucurie, fericire. Trebuie să recunosc că după nouă luni se pot simți și alte ”arome”, dar acestea sunt trecătoare. 😉

Cel mai interesant este faptul că de la o zi la alta acest parfum capătă nuanțe diferite.

Nuanțele parfumului ale pruncilor noștri

Sunt zile în care vii acasă epuizat, iar aroma cu care au umplut casa este revigorantă și uiți de oboseală. În serile de vară capătă o nuanță pronunțată de copilărie, iar dacă ești prezent alături de ei, mirosinudu-i (a mirosi un copil înseamnă a fi alături de el, a fi aproape de el, a fi prezent atunci când stai cu el) constant, poți călători în timp până trezești copilul din tine, un lucru atât de important pentru o viață fericită. Știți doar că bucuria vieții este legată de capacitatea noastră de a vedea viața prin ochii unui copil?

Voi reveni la nuanțele parfumului pruncilor noștri la finalul articolului, până atunci însă, vreau să vă povestesc o poveste reală, povestea unui tată.

Atunci când parfumul copiilor tăi este tot ce poți lua cu tine

Eli Cohen, 1921-1965, spion israelian originar din Egipt, care s-a infiltrat în cele mai înalte ranguri ale armatei siriene. Atunci când a fost recrutat de către serviciile secrete ale Israelului, Eli era căsătorit cu Nadia Majald, evreică din Irak. Cohen nu avea voie să spună nimănui despre această latură a vieții sale. Nici măcar iubita lui soție nu a știut nimic despre adevărata activitate a soțului său. Nadia știa doar că Eli lucrează în străinătate pentru Ministerul Apărării din Israel.

În timp ce succesele obținute în calitate de spion îl plasează printre cei mai remarcabili agenți de spionaj din istoria serviciilor secrete israeliene, familia este cea care suferă cel mai mult. Ajungea acasă foarte rar. Bucuria clipelor petrecute în familiei era singurul lucru pe care îl putea lua cu el când se întorcea în misiune.

Lucrurile s-au complicat când s-a născut Sophie, primul copil al Nadiei și a lui Eli. În total au avut trei copii. În timpul misiunii sale, din 1962 până în 1965, Cohen a putut să se întoarcă acasă doar de câteva ori. Fiecare plecare putea fi ultima. Într-un interviu Nadia spunea că de fiecare dată când soțul ei se întorcea acasă, în fiecare seară stătea lângă patul copiilor și îi mirosea. Dorea să-și pătrundă întreaga existentă cu aroma copiilor săi, aromă care îl ținea în viață atunci când se afla în mijlocul dușmanilor.

Viața are miros

Eli Cohen, a rămas drept unul dintre cei mai buni spioni, dar a plătit prea scump pentru asta. Dincolo de Cohen spionul, eu am rămas în minte cu imaginea lui Cohen tatăl stând la capul pruncilor și îmbătându-se cu mirosul lor. Un tată care știe că s-ar putea să nu se mai întoarcă, înțelege că amintirile constituie adevărata comoară care ne vor ține în viață în momentele cele mai grele. Un tată care înțelege că viața are miros.

De multe ori te simți învins de probleme și griji. Uneori te simți un ratat. Alteori străin și îndepărtat. Este suficient să te apleci peste pătuțul lor, să le mângâi pletele și să le inspiri parfumul plin de viață ca să înțelegi că oboseală trece, să înțelegi că succesul nu întotdeauna înseamnă multe zerouri în bancă și că viața are sens atâta timp cât ai pe cine mirosi. Ei sunt prezentul și viitorul nostru. În asemenea clipe, cazi în genunchi și-I mulțumești lui Dumnezeu pentru tot. Mai mult decât atât, îi mulțumești pentru fiecare fir de păr de pe capul inamicilor care răspândesc parfum peste viața ta.

Iubiți, îmbrățișați, mirosiți oamenii din viața voastră. Nu știu dacă realizați, dar timpul zboară atât de repede. Miriam face în curând 9 ani, iar parfumul ei cu fiecare an devine un lux tot mai greu de accesat. Pentru că așa este viața și așa este normal, bat la ușă timpuri în care voi putea să-i simt parfumul doar când va veni acasă în vacanțe sau de sărbători. Până atunci mi-am propus să adun în cămară rezerve cu parfumul copiilor pentru timpuri în care va singurul lucru pe care îl voi putea lua cu mine. Parfumul lor alungă frica de viitor și îmi aduce bucuria prezentului.

… și nu uitați, viata are miros.

P. S. Pentru cei interesați de istoria lui Eli Cohen, Netflix a scos un mini serial despre viața sa. Pentru o imagine bazată pe adevăr, vă provoc să studiați și alte surse, pentru că filmul distorsionează anumite realități.

Commentarii Facebook
Written by Lilian