O „specie” de tătici pe cale de dispariție

L-am cunoscut pe Matei Giugariu pe pagina „Fabrica de tătici”. Știam că există tătici care și-au luat meseria de tătic în serios, dar mai greu găsești tătici care și-au asumat și meseria de mămică. Sa crești un copil împreună cu soția a devenit o realitate pe care sunt deciși să o trăiască tot mai puțini. Când vine vorba de doi copii segmentul curajoșilor scade dramatic. De la doi în sus vorbim deja despre o „anomalie”. Și acum imaginați-vă un tătic cu doi flăcăi cărora trebuie sa le fie și mama, și tata. Vă invit în continuare să vedeți ce înseamnă un tătic adevărat, un tătic care poate fi desemnat rector la „Universitatea de Tătici”. Mai jos vă prezint cuvintele lui Matei în urma discuției pe care am purtat-o. Mi-a fost greu sa mai adaug ceva, așa că am decis să postez textul fără nicio modificare:

«Pai, in primul rand, sa fii tata si sa te ocupi de copii, sa ii cresti, sa ii educi, sa stai cu ei, sa vorbesti, sa razi, sa plangi, sa empatizezi, e o experienta extraordinara. Unica in viata. Sa ii vezi cum se dezvolta, cum rationeaza, cum asociaza ideile. Dar este si extrem de obositor si frustrant uneori. Pemtru ca eu imi dau mie ordine si tot eu trebuie sa le execut.Mersul la doctor, meditatiile, imbracamintea, incaltamintea, rechizitele, excursiile cu scoala, discutiile cu profesorii, cu parintii, spalatul si uscatul rufelor si multe altele sunt motive de oboseala acumulata. De energii stoarse.Dar nu as da pentru nimic in lume aceasta experienta. Iubirea copiiilor e atat de incredibil de pura si neconditionata, ca ma induioseaza. Nu as putea niciodata sa nu fiu atent la ce fac, ce mananca, cu ce se imbraca, cum vorbesc, ce spun.

Eu mi-am dorit sa am trei copii. Unul din ei sa fie fata. Următorul. Dar nu știu, dacă va mai fi un al treilea. Greu de crezut.»
I-am spus că este un erou, la care el mi-a răspuns cu modestie: „sunt doar un tată obișnuit”. E păcat că această specie de „tătici obișnuiți” este pe cale de dispariție.