Tati, de ziua mea vreau să merg cu tine la Paris.
Anais Noblesse, fetița mea cu nume franțuzesc, îmi tot repetă de ceva timp că își dorește de ziua ei s-o duc la Paris. Doar noi doi. Și nu o zi, dar mai multe zile. De data asta nu m-a uimit deloc cererea ei. Altădată îmi spunea că-și dorește de ziua ei să meargă în Egipt și Israel. Numai că, acum, ochioasa mea era foarte hotărâtă să mergem anume la Paris și chiar m-a rugat să cumpăr bilete din timp, ca să nu-i spun atunci că nu mai sunt bilete.
Sincer să fiu, nu-mi displace ideea să merg cu ea la Paris. Din contra, închid ochii și mă văd cu ea pe străzile orașului îndrăgostiților. Iar un tată și o fiică se încadrează în categoria îndrăgostiților. Eu o iubesc ca pe ochii din cap și o voi iubi cât voi avea suflare, iar ea mi-a zis odată că vrea să se cocotorească cu mine. Nu ne-am mai cocotorit pentru că am deja nevastă. Cu alte cuvinte:îndrăgostiți cu acte în regulă. 💙
Lui Miriam i-am promis că mergem în doi la Londra. Dar după puțin timp și-a actualizat și ea dorința și mi-a cerut de ziua ei o casă cu curte mare și camera ei.
Dacă stau să analizez puțin dorințele ochioaselor mele legate de ziua lor și dorințele mele de când eram copil, constat că nu știam ce vreau. Maxim ce aș fi putut să le cer părinților mei de ziua mea, era să mă ducă în Piața Roșie (Moscova), acolo unde îmi petreceam verile copilăriei.
În mintea mea deja aveam scenariul pentru Paris. M-am uitat la bilete și am căutat să văd preturile la cazări în acea perioadă. E bine că nu am apucat să plătesc, pentru că zilele acestea, cadoul de ziua lui Anais a fost actualizat. Tati, vreau de ziua mea să mergem în natura cu toate prietenile mele, să facem picnic, să ne dăm cu tiroliana și… Până a terminat ea fraza, eu am întrebat-o: cu Parisul cum rămâne?
Dar nu putem să mergem și la Paris? Atunci trebuie să mă mai gândesc, pentru că vreau și bicicletă de ziua mea și mai vreau… Am oprit-o pentru că e mai ieftin să mergi la Paris o săptămână.
Ascultând atent discursul ei plin de viață și patos, mi-am dat seama că mai mult decât își dorește ea , îmi doresc eu să merg cu ea la Paris. Poate de ziua mea, dar tot venim, oraș al iubirii.
Paris, Sibiu, Brașov, Cluj sau Micul Paris, nu contează unde, important este să mergeți împreună cu pruncii voștri. Doar voi. Să mâncați împreună, să scăpați înghețata pe jos, să obosiți de atâta hoinărit și să adunați amintiri.
Până atunci, la ușă bate 1 iunie, ziua lor și a celor care și-au păstrat copilul din ei. Nu vom merge la Paris de 1 iunie, dar le-am promis că mergem la picnic, bineînțeles că vom mânca și înghețată și dacă ne mai rămân bani, vom cumpăra o casă pe malul marii. 😀
Voi ce planuri aveți? Cum intenționați să sărbătoriți? Ce comenzi aveți de la inamici? Mergeți la Paris? 😉
Dacă rămâneți pe meleagurile mioritice și treceți pe lângă vreun magazin Auchan, vreau să știți că în această perioadă găsiți oferte la jucării de vară pentru exterior, biciclete, trotinete, jucării și articole sportive, Lego și dulciuri de toate felurile, inclusiv dulciuri BIO.
Câteva lucruri care nouă ne-au atras atenția
1. Împreună cu doamna mea am remarcat din prima standul cu jucării produse în Brașov. Pentru că iubim această țară și oamenii care încearcă să facă ceva, nu doar să se plângă și să critice, mereu am dat prioritate produselor din România. Apreciez faptul că Auchan oferă spațiu pentru produse made by România.
2. La fel de mult mi-au plăcut produsele din gama One Two Fun. Sunt jucării din lemn și materii reciclabile.
3. Și pentru că a început sezonul ieșirilor în natură, o pătură impermeabila este un accesoriu absolut necesar.
In plus, pentru a sărbători cum se cuvine ziua de 1 iunie, Auchan are încă 3 oferte pentru părinții care sunt în căutare de cadouri pentru cei mici și care s-au înscris sau se vor înscrie în programul de fidelitate MyCLUB Auchan, și anume:
- 20% BONUS PE CARD PENTRU IMBRACAMINTE COPII SI BEBE – promoție valabila în magazinele Auchan în perioada 28.05-01.06.2021
- 20% BONUS PE CARD PENTRU TOATA GAMA DE JUCARII LEGO – https://bit.ly/2Sv8HaI (perioada de valabilitate a ofertei este 26.05-01.06.2021)
- 20% BONUS PE CARD PENTRU TOATA GAMA DE JUCARII – https://bit.ly/3oMxVgN (perioada de valabilitate a ofertei este 01.06.2021)
Un articol foarte frumos si informativ.
Este atat de frumos sa faci lucruri speciale alaturi de copilul tau, iar Parisul este cu siguranta unul dintre locurile care te va face sa te simti ca in povesti. Imi doresc si eu ca atunci cand voi avea copii sa pot face astfel de calatorii alaturi de ei. Pana atunci, voi urmari cu mare drag aventurile tale prin Paris sau prin alte orase minunate din Romania. Esti un tata minunat si imi place felul in care ii rasfeti pe cei dragi. Sunt convinsa ca Anais va avea o zi de 1 iunie minunata alaturi de tine si de toate prietenele ei. Sa le ajute Dumnezeu sa isi pastreze si mai tarziu copilul din ei, asa cum faci si tu acum. Numai bine!