Deși petrec destul de puțin timp pe Instagram, uneori mă trezesc după jumătate de oră în care degetul se miscă perpedincular cu display-ul telefonului. Lista persoanelor pe care le urmăresc este scrută, dar suficient de colorată.

Am întâlnit-o la patinoar. N-a fost dragoste la prima vedere, dar a fost un început… un început a unei povești la care adăugăm în fiecare zi câte o filă nouă. Dacă aș fi știut că domnișoara cu breton și cu zâmbetul fermecător va fi mama copiilor mei, aș fi dus-o direct la altar, fără să mai pierd clipe prețioase. Uneori, la întrebarea „cum este să fii însurat”, răspund simplu: dacă știam cât de frumos este să fii însurat, m-aș fi căsătorit la 18 ani. Da, este frumos, iar atunci când un lucru este frumos, greutățile devin obstacole pe care le ocolești mai ușor.

De fiecare dată când le spun inamicilor povestea de seară, stau cu ei până adorm. Studiez cu atenție chipurile lor frumoase peste care se așterne o liniște și pace atât de iscusit sculptate, încât îți pătrund în suflet. Uiți de griji și probleme și simți că ai în față un viitor frumos, un viitor care derivă din tine. Îi admir, îi studiez, îi îmbrățișez și îi miros. Viața alături de ei are culoare, are formă și are parfum. Da, viața are miros.

Poate nu te-ai gândit până acum să-ți miroși copiii, dar trebuie să știi că ei au cel mai frumos și cel mai scump parfum. Nu se găsește în duty Free, nici la cele mai scumpe case de modă. Nici măcar mirosul unei mașini noi (valabil pentru bărbați) nu îl poate egala. Este un amestec magic pe bază de iubire și respect dintre tine și ea. Abia după noua luni din clipa în care ai plasat comanda, casa ta se umple de parfum cu aromă de viață, bucurie, fericire. Trebuie să recunosc că după nouă luni se pot simți și alte ”arome”, dar acestea sunt trecătoare. 😉

S-au adunat într-o zi Zeii și pentru că se plictiseau au decis să se distreze pe seama oamenilor.

Unul dintre Zei a luat cuvântul și a spus:

– Haideți să le luăm oamenilor un lucru care le este drag.

Au stat, s-au gândit mult timp și au decis să le ia oamenilor Fericirea. Dar unde s-o ascundă ca să n-o găsească oamenii.

Primul a luat cuvântul:

– Haideți s-o ascundem în vârful celui mai înalt munte.

„Copilul meu este dependent de telefon”, îmi spune un tătic. „Nu știu ce să mai fac. Dacă nu-i dau telefonul, se trântește la pământ și are niște crize care mă înspăimântă.” Cred că ne regăsim mulți în situația lui. Ajungem să ne confruntăm cu anumite comportamente ale copiilor noștri și nu ne dăm seama că noi am alimentat  cu regularitate o mare parte din lucrurile care acum ne deranjează până la disperare. Copiii noștri nu se nasc cu telefonul în mână, iar dacă ajung să fie dependenți de telefon, este pentru că noi le-am creat contextul prielnic. Le-am pus telefonul în mână atunci când am fost obosiți și era mai simplu să i-l dam, decât să petrecem timp cu ei, jucându-ne sau citind o carte. Le-am pus telefonul în mână în mașină ca să nu plângă, la masă ca să mănânce, la biserică ca să stea cuminți, acasă ca să ne facem treburile. La început a fost o soluție pentru comoditatea noastră și a celor din jur, după care am continuat să le punem telefonul în mână  ca să evităm scandalul, isteriile și lacrimile. Dacă la început vroiam să scăpăm de ei, acum le dăm telefonul ca să scăpăm de reacția  lor atunci când li se ia jucăria. Cunosc copii care nu mănâncă până nu li se pune în fața Masha și Ursul. „Păi n-o să-l las flămând”, a venit justificarea mamei. Mă mir cum de nu au murit de foame copiii până la apariția desenului „Masha și Ursul”.  E trist.