Nu este greu să educi un copil. Este greu să repari un om.

„Copilul meu este dependent de telefon”, îmi spune un tătic. „Nu știu ce să mai fac. Dacă nu-i dau telefonul, se trântește la pământ și are niște crize care mă înspăimântă.” Cred că ne regăsim mulți în situația lui. Ajungem să ne confruntăm cu anumite comportamente ale copiilor noștri și nu ne dăm seama că noi am alimentat  cu regularitate o mare parte din lucrurile care acum ne deranjează până la disperare. Copiii noștri nu se nasc cu telefonul în mână, iar dacă ajung să fie dependenți de telefon, este pentru că noi le-am creat contextul prielnic. Le-am pus telefonul în mână atunci când am fost obosiți și era mai simplu să i-l dam, decât să petrecem timp cu ei, jucându-ne sau citind o carte. Le-am pus telefonul în mână în mașină ca să nu plângă, la masă ca să mănânce, la biserică ca să stea cuminți, acasă ca să ne facem treburile. La început a fost o soluție pentru comoditatea noastră și a celor din jur, după care am continuat să le punem telefonul în mână  ca să evităm scandalul, isteriile și lacrimile. Dacă la început vroiam să scăpăm de ei, acum le dăm telefonul ca să scăpăm de reacția  lor atunci când li se ia jucăria. Cunosc copii care nu mănâncă până nu li se pune în fața Masha și Ursul. „Păi n-o să-l las flămând”, a venit justificarea mamei. Mă mir cum de nu au murit de foame copiii până la apariția desenului „Masha și Ursul”.  E trist.

Dependența de gadget-uri este doar unul din lucrurile care ne fac să credem că educația unui copil este dificilă. Tolerăm și încurajăm anumite comportamente la copiii noștri, după care strigăm disperați că nu știm ce să facem. Cu alte cuvinte, în loc să ne educăm copiii, ajungem să-i reparăm. Degeaba te plângi că ai crescut un copil iresponsabil, dacă ai făcut totul în locul lui și continui să faci. Degeaba te uiți neputincios cum se dă cu capul de rafturile magazinului, dacă i-ai cumpărat de fiecare dată tot ce a vrut el, numai să poți evita câteva lacrimi sau poate pentru că ți-a fost rușine să nu creadă cineva că nu îți permiți să-i cumperi tot ce vrea. Degeaba aștepți să iubească cartea, dacă nu ți-ai luat timp să citești cu el. Și uite așa ne trezim că luptăm cu disperare cu obiceiuri și comportamente care într-un fel sau altul au fost alimentare de noi, fie prin ignoranță, comoditate sau lipsa informației.

Este mult mai ușor să educi un copil decât să-l repari. Din păcate, nouă ne place să reparăm totul, în loc să prevenim. Mâncăm tot ce se mișcă și bem tot ce arde, după care apelăm la toți sfinții și vindem mașina ca să plătim doctorii și operația la primul atac de inimă. Alimentație sănătoasă, sport, soare, aer, apă în loc de cola și s-ar putea să nu ajungi să deranjezi sfinții că te doare ficatul sau să-ți vinzi casa pentru un transplant de rinichi.

Este mai simplu să schimbi filtrele, uleiul și distribuția, decât să schimbi un motor. Dacă nu faci lucrurile la timpul potrivit, nu are rost să te plângi atunci când suporți consecințele.

Nu este greu să educi un copil, este mult mai greu să repari un om. Atunci când îți lași copilul să crească în voia lui, asemenea unui cireș sălbatic, să nu te miri că nu va avea rod asemenea unui cireș altoit. Baza caracterului se pune în pruncie. Unii specialiști, printre care și japonezul Masaru Ibuka, susțin că după trei ani este târziu să mai schimbi anumite lucruri și că personalitatea copilului este formată în proporție de 80 %. E discutabilă treaba cu trei ani, dar principiul este foarte important și adevărat. Dacă nu reușim să-i modelăm de mici, cu greu vom mai putea schimba anumite lucruri când vor crește mari.

Avem nevoie de multă înțelepciune ca să ne educam copilașii, astfel încât să ne putem bucura de ei. Pentru fericirea noastră și a copiilor noștri, vă provoc să luați în serios educația. Nu amânați lucrurile care trebuiesc făcute acum, s-ar putea să nu le mai poți compensa niciodată. Anumite lucruri neglijate în pruncie ne pot crea mari dureri de cap în adolescență.

Ecuația este simplă: educă acum ca să nu trebuiască să repari atunci.