Eram în magazin cu lista de cumpărături în față. La un moment dat, cugetările mele „profunde” au fost întrerupte de strigătul unei doamne (mai degrabă urla):
– Stai aici, să nu te miști de aici. Ai înțeles? Lângă mine am zis.

Astăzi este ziua mondială a copiilor nenăscuți. Numai când pronunți aceste cuvinte ți se face pielea găină și simți cum se strânge sufletul de durere. Și când te gândești că în aceste clipe, când scriu aceste rânduri, cineva decide să lipsească un copil de dreptul la viață, dreptul de a se naște, sufletul ți se strânge și mai mult, iar durerea pe care o provoacă, naște în tine sentimente contradictorii. De la condamnare, până la milă și empatie față de autorul crimei.

Unii părinți merită trași de urechi, ușor ca să nu se supere. Știu, nu există părinți ideali, toți avem de învățat, dar în același timp sunt câteva lucruri minime pe care ar fi bine să le știe fiecare părinte, mai ales atunci când se află împreună cu copilul în public. Iar dacă nu le știe, ar trebui să fie deschis ca să le învețe și să le aplice. Scriu acest articol fără a avea  intenția de a jigni pe cineva. Fiecare dintre noi se poate regăsi în cel puțin una din situațiile de mai jos. Așa cum se respectă polițiștii între ei sau alți colegi de breaslă, așa ar trebui să ne respectăm și noi, părinții. S-ar putea ca anumite lucruri să nu ne deranjeze personal, dar pot deranja pe alții și ar fi frumos să manifestăm respect și bun simț cel puțin atunci când suntem în societate.

În acest articol mi-am propus să fac un top al părinților care după părerea mea, trebuie trași de urechi. Dar înainte de a continua, mi-ar plăcea să ne gândim fiecare la noi, nu la ceilalți părinți. Știu că ne vine mai ușor să-i vedem pe alții când nu procedează bine, însă este indicat măcar din când în când să privim și la noi.

Duminică, în drum spre casă, după o scurtă drumeție la munte, în timp ce fetițele dormeau îmbătate de aerul curat, Corina îmi arătase pe marginea drumului, într-un sătuc aproape de Bran, un cuplu de bătrânei foarte simpatici. Se țineau de mâna și mergeau agale lăsând în urmă aroma unei vieți fericite.

Nu știu cât era ora când am simțit cum se clatină patul pe care dormeam eu și fetița mea. Era cutremurul despre care vorbește toată lumea. Anais s-a trezit panicată și s-a lipit de mine în timp ce Miriam dormea liniștită langă mami. Cât de diferite sunt! Nu știa ce se întâmplă, dar simțea nevoia unui adăpost pe care l-a găsit în brațele mele. Am îmbrățișat-o și în câteva secunde a adormit. Era la adăpost, unde se simțea în siguranță.