Astăzi este ziua mondială a copiilor nenăscuți. Numai când pronunți aceste cuvinte ți se face pielea găină și simți cum se strânge sufletul de durere. Și când te gândești că în aceste clipe, când scriu aceste rânduri, cineva decide să lipsească un copil de dreptul la viață, dreptul de a se naște, sufletul ți se strânge și mai mult, iar durerea pe care o provoacă, naște în tine sentimente contradictorii. De la condamnare, până la milă și empatie față de autorul crimei.
Sunt două lucruri în această viață pentru care mărită să lupți până la sânge. Primul este familia. Trebuie să lupți până nu mai poți ca să-ți păstrezi familia. Al doilea lucru este dreptul la viața a unui bebeluș. Nu există argument suficient de puternic ca să poți justifica decizia de a lipsi o persoană de dreptul la viață. Iar micul omuleț din uterul unei femei este o persoană chiar din clipa în care s-a întâlnit spermatozoidul cu ovulul. Nu există dragoste mai mare decât să-și dea cineva viața pentru aproapele său mai ales dacă aproapele său este copilul pe care îl porți în ființa ta.
În imaginea din articol avem monumentul întitulat „Copilul care nu s-a mai născut niciodată” din orașul Bardejovska Nova Ves, Slovacia. A fost realizat la inițiativa unui grup de femei care regretă decizia de a-și avorta copiii. Îmi imaginez durerea pe care o poartă în suflet aceste femei, durere care probabil le va însoți până la sfârșitul vieții.
Privind această imagine, m-am gândit că în România ar fi trebuit să avem în fiecare oraș și în fiecare comună câte un monument dedicat copiilor care nu s-au născut niciodată. Conform Centrului de Calcul, Statistică Sanitară și Documentare din Ministerul Sănătății, în perioada 1958-2008, în România numărul de avorturi a fost 22.178.906, puțin peste numărul de populație pe care îl are țara noastră acum.
O altă întrebare care îți apare în minte atunci când privești această imagine are de a face cu absența tatălui. „Unde este tatăl?” El ar trebui să poarte împreună cu mama greutatea deciziei de a avorta și ulterior durerea și vinovăția. Mai ales când te gândești că de multe ori tatăl este motivul principal care stă la baza deciziei pe care o ia mama în dreptul copilului. Uneori prezența tatălui manifestata prin reproșuri și presiune este problema, iar alteori absența lui atunci când femeia are nevoie de incurajare și susținere. Unde este tatăl? Mi-ar plăcea ca fiecare bărbat să-și pună această întrebare și poate cândva se va face un monument în care să fie prezent și tatăl.
Dragi părinți, noi cei care am gustat din binecuvântarea și onoarea de a ne numi părinți, noi care știm că unul dintre cele mai frumoase lucruri pe acest pământ este să ai harul de a ține în brațe o minune (copiii sunt o minune), avem datoria de a transmite societății în care trăim că un copil aduce cu sine bucurie, împlinire și fericire. Nu vă mai plângeți pe greutăți și nu mai spuneți nimănui cât de greu este să crești un copil. Povestiți celor din jur despre lucrurile minunate și unice pe care le aduce un copil în viața noastră. Vom recunoaște sau nu, dar societatea poartă vina pentru o mare parte din avorturile care se fac. Am ajuns o societate în care copilul este folosit pe post de sperietoare. Oamenii se decid mai ușor să meargă la război, decât să dea naștere unui prunc. Noi suntem răspunzători de imaginea care s-a format în societatea noastră, unde copiii au ajuns să fie considerați impedimente în procesul de realizare pe plan personal și profesional.
Părinții care au mai mult de un copil sunt considerați kamikaze. Ieri am întrat la farmacie cu fetițele mele și verișorul lor. Domnul de la casă mă privea cu admirație și uimire (nu mi-am dat seama până la capăt) , după care s-a interesat dacă toți trei copii sunt ai mei. Zici că eram un extraterestru. Și eu l-am întrebat dacă are copiii, la care răspunsul a fost: nu suntem pregătiți pentru copii (avea între 35 și 40 de ani), așa că am decis să amânăm acest lucru. Tot mai des aud acest răspuns. Dacă și părinții lui ar fi amânat!?
Vă provoc să strigați în gura mare (dacă este nevoie) că un copil înseamnă binecuvântare, împlinire și fericire, astfel încât să audă tot mai mulți oameni și poate salvați o viață. Un copil nu înseamnă renunțarea la a mai visa, ci mai degrabă împlinirea unui vis. Iar dacă aveți în preajmă persoane care poartă cu ele durerea deciziilor luate odată, oferiți-le umărul ca să-și verse amarul. Numai o femeie care a trecut prin acest calvar știe cât de mult doare.
Leave a Comment