Printr-o întâmplare am ajuns duminica trecută împreună cu niște cunoștințe la Mănăstirea Prislop, acolo unde este înmormântat Arsenie Boca. Nu sunt fanul unor astfel de locuri, dar curiozitatea mi-a dat câteva șuturi din spate și am întrat să văd ce îi atrage pe o mulțime de oameni la un mormânt. Împrejurimile mănăstirii sunt foarte pitorești. Am urcat puțin, până am dat de o coadă imensă (aproximativ 100 m) de oameni cu flori în mână care se mișcau încet spre mormântul lui Arsenie Boca.

De câteva luni o avem pe mama mea (bunica lui Miriam și Anais) la câteva blocuri de noi. Este unul dintre cele mai frumoase lucruri care ni s-au întâmplat în ultimii 5 ani, de când am devenit părinți. Acum, putem și noi să mergem liniștiți la un film sau să ieșim în oraș, iar cuvântul magic în această ecuație este bunica. Mare lucru este să ai în preajmă o bunică la timpul potrivit. Îmi vor da dreptate în mod special familiile în care amândoi părinți muncesc și care sunt nevoiți să-și lase copiii cu o bonă, care pe deasupra trebuiește și plătită. Știu, sunt și bunici care pot încurca mai mult, dar nu despre astfel de bunici este vorba.

Avem o țară minunată. Avem istorie, tradiție și oameni de valoare. Dacă te uiți atent, avem cam tot  ce ne trebuie ca să fim văzuți altfel de către cei care s-au obișnuit să ne trateze cu dispreț. Și totuși, ceva ne lipsește. Nu știu ce anume, poate știți voi.

Pentru mine este ciudat să întâlnesc persoane din Brașov care nu au fost niciodată pe Transfăgărășan sau la Cheile Grădiștei, dar care merg în fiecare an să viziteze alte țări. Poate este greu de crezut, dar există astfel de oameni și nu sunt puțini. Sunt atâtea locuri superbe în această țară, încât nu-ți ajunge o viață să le vezi pe toate. Mulți români nici nu realizează în ce țară minunată trăiesc. Nu știm ce țară frumoasă avem. Nu știm să prețuim ce avem și nici nu știm să prezentăm lumii în culori frumoase cât de minunată este România.

Mi-a recomandat soția să citesc un articol despre un om în fața căruia nu simți decât respect și admirație.  Am citit cu mândrie fiecare rând despre acest mare om care a reușit să facă din existența sa un exemplu demn de urmat. Din păcate nu are milioane de vizualizări pe YouTube și nici milioane de fani pe rețelele de socializare, dar în schimb a adus speranță în viața a milioane de oameni dedicându-se celor pe care obișnuiește să-i numească regi. “Pentru mine, toți pacienții sunt regi”, era dictonul pe care l-a folosit mereu.

Copiilor le plac poveștile cu eroi, salvatori, invingători, personaje care au reușit să facă lumea în care au trăit, mai bună. Din păcate le-am lăsat impresia că astfel de personaje există doar în povești, uitând că realitatea este plină de oameni cărora le datorăm tot ce avem mai bun în viața noastră. Și când te gândești că o mare parte dintre acești oameni poartă eticheta “made in România” (incluzând aici toate meleagurile mioritice care odată formau România Mare), simți cum se intensifică pulsul demnității.