Religia mea și religia copiilor mei

S-au întâmplat prea multe pe planeta aceasta  în ultimul timp sau poate a devenit mai accesibilă informația, nu știu. În ultimii ani terorismul a înflorit, tragediile s-au înmulțit, războaiele au devenit o normalitate. Bombele nu cad peste acoperișul dormitorului copiilor noștri, putem dormi liniștiți. Ele cad peste copiii din Siria care nu mai au demult acoperiș și nici dormitoare. La cum se schimbă lucrurile pe Tera, nu m-aș mira deloc dacă mâine România (înlocuiți cu România oricare altă țară) ar deveni o nouă Sirie.

Mi-a rămas proiectată pe retină poza unui tătic (am scris despre el aici ) care și-a  pierdut tot ce avea mai scump, trei copii și pe mama lor în incendiul din Kemerovo, Rusia. Cu câteva zile înaintea de tragedia din Rusia a avut loc un atentat terorist în Franța. Și acolo au murit oameni. Singurul lucru care îți dă speranță în astfel de situații este exemplul oamenilor care și-au dat viața pentru salvarea altora.

Unul dintre ei este Arnaud Beltrame, locotenent-colonel  în jandarmeria franceză care a acceptat să fie luat ostatic în schimbul unor civili, iar mai târziu a fost rănit mortal de către terorist. Arnaud era un catolic practicant. Ați auzit, era catolic, adică eretic în viziunea unui ortodox, un eretic care și-a dat viața pentru aproapele său. Eretic așa cum este un luteran în viziunea unui catolic. Așa cum este un adventist în viziunea unui baptist sau invers. Un eretic care și-a dat viața pentru alții.

Baptiști, ortodocși, penticostali, catolici, anglicani, adventiști, etc. Știți ce au în comun toate aceste religii? Toate îi numesc eretici pe ceilalți, pe cei care nu sunt ca ei. Toate religiile L-au monopolizat pe Dumnezeu, raiul și iadul. Raiul e pentru ei, iadul pentru ceilalți. Există doar ei și lumea. Nu am întâlnit religie care să nu aibă această convingere, iar unii dintre noi chiar și acum, în timp ce citesc aceste rânduri, cred la fel.

Fiecare dintre noi avem o religie. Chiar și ateismul este o religie. Inevitabil copiii noștri vor prelua de la noi tradiții, doctrine, practici religioase, etc. Odată cu aceste lucruri, vor lua de la noi și ura sau disprețul față de cei care sunt altfel. Cele mai multe religii au transmis peste veacuri mai degrabă ura fața de cei care cred altfel, decât dragostea pe care a arătat-o Dumnezeu la cruce chir și pentru cei care L-au trădat.

Ne aflăm în perioada sărbătorilor pascale. Miriam m-a întrebat de ce unii sărbătoresc Paștele în zile diferite după care au urmat un șir lung de întrebări, întrebări care izvorau din răspunsurile mele:

– de ce există atâtea religii?

– de ce există un singur Dumnezeu și atâtea religii?

– care este religia adevărată?

În timp ce încercam să-i răspund pe înțelesul ei, mi-am adus aminte de Arnaud și de un text biblic care sună așa:

Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi. Ioan 15:13

Toate încercările mele de a explica cum stau lucrurile cu religia, au capitulat în fața exemplului domnului locotenent-colonel. Tot ce povesteam eu erau cuvinte, texte, doctrine, iar copiii noștri învață mai ușor din exemple. În doctrine și cuvinte, aproape toate religiile par credibile. Mai greu este cu exemplul.

Într-o lume plină de garduri și ziduri de tot felul, dragostea rămâne singura realitate care face diferența între oameni, oricare ar fi culoare religioasă a acestora.

Nu o dragoste sentimentalistă care se evaporă la prima încercare, ci o dragoste autentică a cărui apogeu îl vedem în exemplul oamenilor care și-au dat viața pentru semenii lor. O dragoste care caută folosul celuilalt, o dragoste care protejează și ține la adăpost.

Religia adevărată este religia care are un fundament solid bazat pe dragoste, iertare, jertfire. Religia adevărată este religia care aduce speranță în inimile oamenilor, care iartă pe cei ce-ți greșesc, care nu face diferență între oameni. Religia adevărată se vede în atitudinea tatălui în raport cu mama lor și invers, iar atunci când un copil crește în mijlocul unor oameni care se iubesc și se respectă, învățăturile biblice nu fac decât să confirme autenticitatea religiei lor.

Religia adevărată îl are în centru pe Hristos care și-a dat viața pentru noi.

De-a lungul secolelor religia a făcut mai mult rău decât bine, pentru că oamenii nu au înțeles care este esența creștinismului. Iar dacă există ceva atractiv în creștinism până în zilele noastre, acest lucru îl găsim în viețile oamenilor simpli, oameni care au înțeles că a crede în Dumnezeu este un lucru personal, oameni care prin existența arată celor din jur că religia lor nu înseamnă doar cuvinte, înălțare de sine și manipulare. Îmi place cum descrie Regele Mihai ce înseamnă a fi creștin:

 A fi creştin e un mod de existenţă, nu a face din tine un membru al unei asociaţii sau al unei confesiuni. Nu e de ajuns să cunoşti fundamentele credinţei pentru că aşa orice teolog ar fi mântuit. Se vede în felul de viaţă al omului dacă credinţa lui nu este numai o înşiruire de precepte. Nici naziştii, nici comuniştii nu-i iubesc pe cei care se apropie de Dumnezeu cu toată puterea lor de credinţă. Pentru că aceştia nu se mai lasă minţiţi. Un creştin adevărat este o fiinţă lucidă, nu se lasă ademenită pe căi potrivnice naturii lui. El aparţine adevărului, iar adevărul ne eliberează.” (sursa: Convorbiri cu Mihai I al României, Mircea Ciobanu, vol. 1, Humanitas, 1991, p.199)

Toate încercările noastre de a le băga pe gât copiilor noștri o religie formalistă lipsită de exemple reale, vor eșua. Gardurile și zidurile pe care le-am construit vor cădea imediat ce vor fugi de lângă noi. Vor rămâne doar cu imaginea unui tată care atunci când mergea la biserică părea un sfânt, iar acasă era un tiran sau poate vor rămâne cu imaginea unor părinți care în ciuda greutăților au rămas alături, au fost un exemplu de iubire și iertare. Familia este locul unde credința adevărată încolțeșe și dă roade mai târziu.

Eu am obosit de forme și aparențe. Mi-e scârbă de politicieni care vorbesc frumos în public, iar în realitate sunt niște fățarnici mincinoși care nu lipsesc niciodată de la biserică atunci când trebuie să pozeze în fața camerelor de luat vederi. Mi-e scârbă de preoți și pastori care aleargă după slavă(pe Facebook și la TV) învățând pe alții cum să ajungi în rai în timp ce realitatea celor dragi este un iad. Mi-e scârbă de cei care dau doi lei unui om de pe stradă și cred că că sunt cu un picior în Paradis. Mi-e scârbă de religia fariseilor, religie dominantă în societatea noastră.

Observ un lucru bun la generația copiilor noștri. Ei au o sete de autenticitate și simt foarte ușor manipularea și discrepanța dintre formalism și atutentic. Ei nu mai înghit atât de ușor brașoavele și poveștile manipulatoare pe care le-am înghițit noi. Ei caută sens în tot ce fac, iar exemplul lui Arnaud Beltrame face parte din categoria autentic. Ei caută o religie autentică.

O religie autentică începe la Cruce!

Written by Lilian