Soția mea s-a îndrăgostit. Dragoste la prima vedere.
Continue reading
Soția mea s-a îndrăgostit. Dragoste la prima vedere.
Nu știu la ce oră s-a născut femeia despre care urmează să scriu, dar se pare că a devenit un obicei să mă trezesc la ora 4. Aceeași poveste: nu mă mai ia somnul și m-am apucat să scriu despre ea… femeia imperfecta.
M-am trezit pe la 4, cam la aceeași oră în care s-a născut Anais, în 2014. N-am mai putut să adorm, așa că am pus mâna pe telefon și m-am gândit să împart cu voi povestea lui Anais Noblesse, copilul care a venit pe lume în urma reînnoirii legământului dintre mine și mama ei.
M-am trezit pe la șase și nu am mai avut somn după aceea, așa că am pus mâna pe telefon și am început să scriu. Este un moment frumos petrecut într-o duminică pe care vreau să-l împărtășesc cu voi.
Noi, weekend-urile nu prea le stăm acasă și foarte rar rămânem în Brașov. De cele mai multe ori ne trezim frumos, luam micul dejun împreună și în timp ce stăm laolaltă, votăm destinația din ziua respectivă. Punem în fața alegătorilor câteva variante și care dintre ele adună trei voturi, a învins. Fără manipulări, fără încercări de a corupe, fără promisiuni deșarte, cu alte cuvinte, democrație curată. Ultima frază conține prea multe cuvinte necunoscute pentru cei mai mulți dintre politicienii de pe meleagurile mioritice.
„Mama rupea mătura de mine și iată că am crescut om normal. Dacă nu pui mâna pe nuia se urcă în cap. Copilul trebuie să știe de frică. Femeia nebătută este ca o casa nemăturată.” Așa arată, pe scurt, secretul educației cu nuiaua în mână, pumnul în masă (că doar ești șeful), urlete și zbierat pe meleagurile mioritice. Și alte meleaguri se pot lauda cu asemenea idei demne de premiul Nobel. Pe noi însă, nu prea ar trebui să ne intereseze ce fac alți ciobeni, ne interesează ce face moldoveanul, munteanul și ardeleanul.
Educația cu nuiaua în mână a devenit atât de comună, încât rar se aprinde vreun beculeț atunci când povestește cineva despre vreun nou caz de violența atât asupra partenerului, cât și asupra copilului. Ne-am obișnuit cu femeile bătute și cu copiii educați în stil strămoșesc. Uneori ai impresia că este o bătălie pierdută și aruncăm cu pumnii în vânt. Totuși, eu încă mai cred în minuni, cred că noi putem fi generația care poate naște, crește și educa o nouă generație de oameni noi, oameni care nu vor ridica mână nici la partener, nici la copii.
Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul web să funcționeze corect. Această categorie include doar cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.
Orice cookie-uri care nu pot fi deosebit de necesare pentru ca site-ul web să funcționeze și este utilizat în mod special pentru a colecta date personale ale utilizatorilor prin analize, reclame, alte conținuturi încorporate sunt denumite cookie-uri inutile. Este obligatoriu să obțineți consimțământul utilizatorului înainte de a rula aceste cookie-uri pe site-ul dvs. web.