Eu sunt înconjurat de femei. Blonde, brunete, ochi albaștri, căprui, frumoase, jucăușe, plângăcioase, emoționale. Uneori nu-i ușor de loc să faci față unui smoothie din emoții și acțiuni total străine pentru un bărbat. Acum plâng, iar într-un minut zburdă de fericire. Acum sunt cele mai frumoase, iar într-un minut pantofii sunt nepotriviți și broșa nu se asortează cu bluza. Acum sunt cele mai bune prietene, iar într-un minut se ceartă ca la ușa cortului.

Sunt zile când toate-s cu curu-n sus. Așa sună cel mai real și aproape de adevăr. Ieri a fost o zi din asta. Nimic nu-ți iese. Te enervează până și păianjenul din coltul cel mai ascuns al casei.

În dimineața aceasta se vor trezi multe milioane de oameni cu un sentiment pe care în alte zile nu l-au avut. Toți se vor simți, deodată, mândri că sunt români. Păcat că nimeni nu le-a spus ce înseamnă să fii mândru că ești pui de dac.

Afară e frig. Nu și pentru Anais. Ea nu poartă caciulă și fular, decât atunci când îngheață geamurile. Astăzi, caserița de la magazin, doamna de la bancă, paznicul de la Jysk, un părinte foarte ”grijuliu” și pregătit mereu să-ți dea o lecție, toți mi-au adus aminte că Anais are geaca descheiată și capul gol.