România mea începe în familie!

În dimineața aceasta se vor trezi multe milioane de oameni cu un sentiment pe care în alte zile nu l-au avut. Toți se vor simți, deodată, mândri că sunt români. Păcat că nimeni nu le-a spus ce înseamnă să fii mândru că ești pui de dac.

România mea începe în familie!

Patriotismul sănătos nu are nicio legătură cu sloganele mărețe. El este un stil de viață pe care îl înveți în familie. Familia este o țară în miniatură, iar cei ce reușesc aici, fac cinste oricărei țări.

Un copil se naște om, nu român sau sârb, și până la o anumită vârstă nu-l interesează ce scrie în certificatul de naștere.

Și uite așa, încă din maternitate, puii de daci învață cum să-ți „iubești” țara. Vrei să naști în siguranță, pui bani în plic sau mergi la clinici private.

Mai crește puțin și ce vede? Tata cu telecomanda în mână îi înjură pe toți, de la primarul satului, la președintele țării, în timp ce numără 200 RON luați șpagă pentru un „serviciu”. Toți sunt de vină că el are veceul în capătul grădinii. Copiii noștri nu apucă să vorbească și știu deja că altcineva este de vină, numai nu ei.

Când ajung să meargă la grădiniță și la școală, folosim toate pârghiile și cunoștințele ca să ne băgăm odraslele în scoli alese. Pășim ușor peste alții, iar ei asta văd, fii sigur.

Și într-o dimineață, când îl duci la școală, pentru că ai întârziat, mergi pe roșu și te oprește poliția. Pui frumos lângă acte o bancnotă, așa cum ai învățat și tu de la tatăl tău și problema e rezolvată. Crezi că el stă pe telefon și nu vede cum rezolvi tu problemele. Scuză-mă că îți aduc aminte, dar copilul tău vede și învață cum se rezolvă lucrurile pe meleagurile mioritice.

Trec anii și copilul nostru dă „bacu”. Are doar note mari, normal, că doar directorul îl cunoaște pe tata, iar mama a avut grijă să nu scape nicio ocazie „legală” de a-i „mulțumi” dirigintei și altor „dascăli” pentru „grija” manifestată față de băiatul mamei.

Acolo se poate, acasă nu.

Între timp, eroii noștri mai au câte un city break prin capitalele europene, unde se comportă civilizat, iar când se întorc în România pe care o „iubesc”, revin la obiceiurile vechi. Acolo se poate, acasă nu.

Următorul pas este facultatea. Traseul e același. De ce ai schimba un lucru care merge? Absolvim frumos și mergem să sărbătorim la mare. Grătare, shaturi, cluburi, iar gunoiul și mizeria pe care o lăsăm în urmă, este direct proporțională cu notele de la bac.

Urmează o carieră de „succes”. Sunt activate vechile cunoștințe care fac cumva ca dosarul tău să ajungă mai sus și voila, românul nostru e numa’ bun de pus în ramă.

Își găsește o româncuță frumoasă care îi naște prunci. Urmează aceeași schemă, preluată de tata și aplicată cu patriotism, ca o moștenire.

Asemenea specimene se vor trezi în această dimineață și vor striga în gura mare cât de mândri sunt că-s români. Ei nu sunt România mea.

Altfel de români

Dar există și altfel de români. Aceștia fac România să fie frumoasă. Unii au rămas acasă și luptă cu cei de mai sus, alții au plecat pentru că au obosit să lupte. Dar oriunde ar fi, acești oameni fac cinste României.

Acești oameni nasc prunci și îi învață să-și respecte semenii indiferent de culoare. Îi învață să muncească și să-și asume vina atunci când greșesc. Asemenea români le arată copiilor cum este să fii corect, muncind din greu pentru un trai decent.

Și ei ar putea să fie profitori și oportuniști, dar aleg să n-o facă, pentru ei și copiii lor. Singura nădejde pe care o are România sunt pruncii noștri, crescuți frumos, în dragoste și respect.

Dacă vrei să schimbi lumea, fă-o prin familia ta, prin copiii tăi. Iar dacă nu înveți să fii un tată bun, un soț iubitor, cum poți să-ți iubești țara? De aici începe România mea.

La mulți România!