De ce copiii nu ne ascultă?

De ce copiii nu ne ascultă?

Miriam! … tăcere.

Miriam! … tăcere.

Miriaaaammmm (cu o voce de Hitler). Miriam a auzit!

Credeti că nu aud? Nu, nu, aud foarte bine. Credeți că nu înțeleg? Vă asigur, înțeleg perfect. Nici proști nu sunt și nici obraznici. Atunci care este problema?

Răspunsul s-ar putea să nu ne convină, dar copiii noștri nu ne aud din prima pentru că nu le convine acest lucru și nici nu le trebuie. Misiunea lor este să crească și să se dezvolte. Dezvoltarea este procesul de separare de mama, iar mai târziu și de tata.

Ce ar câștiga un copil din ascultare? Care este bonusul? Practic, nu există avantaje ale ascultării din perspectiva unui copil de 3 ani. Numai dacă nu ai apucat să-l strici cu manipulările de genul: dacă ești ascultător, îți cumpăr bicicletă.

Viața unui copil este un proces, nu un rezultat. Noi ne grăbim nu știu unde, ne panicăm, ne este frică de ceva, avem responsabilități, simțim vinovăție, încercăm să ne păstrăm numele nepătat în societate.

Copiii noștri, în schimb, sunt liberi și încă nu au pe capul lor realitățile enumerate mai sus.

Misiunea copilului este să se separe de mama

Misiunea lor este să crească. Să ajungă o persoană îndividuală, separat de mama și tata. Iar pentru a crește un om integru și independent, asta implică o doză de rebeliune, distanțare și curaj. Curajul de a te împotrivi. Faci orice, numai nu ce spune mama. Din perspectiva unui părinte, o astfel de atitudine poate însemna rebeliune și anarhie. Din perspectiva copilului, însă, acest proces înseamnă îndeplinirea misiunii de a deveni o persoană individuală, pe care nu o privești de sus în jos, ci de la același nivel. Înseamnă recunoașterea lui ca și om integru, separat de tine.

La un moment dat, copilul nostru își îndeplinește misiunea. Ajunge la un anumit nivel de individualitate, atunci când a demonstrat tuturor cine este el, atunci când realizează că părerea lui este luată în calcul, atunci când înțelege că poate să infuențeze oamenii și avenimeltele care îl înconojoară.

Unii copii ajung să-și îndeplinească misiunea mai devreme, alții mai târziu, dar fiecare copil trece prin această perioadă a neascultării. În această perioadă misiunea lor este să ne facă conștienți că și ei sunt oameni individuali, separat de noi. Dacă înțelegi că neascultarea de fapt face parte din formarea caracterului și a indentității lui, altfel pui problema, altfel formulezi cererea, cu respect și cu considerație, nu ca de la stăpân la sclav.

Atunci când înțelegi asta, până la urmă accepți că de multe ori neascultarea este un drept al copilului tău. Exercitarea acestui drept de multe ori este greu de suportat pentru noi, dar cu puțină răbdare și înțelepciune, putem să ne facem auziți.

Până trece perioada neascultării, găsiți metode diferite ca să fiți auziți, dar nu vă atingeți de personalitatea lor. Este o perioadă grea, dar în același timp, o perioadă în care le putem lăsa o căruță de traume dacă nu ținem cont de misiunea lor. Ne putem trezi cu un copil supus, dar fără personalitate. Un sclav, în loc de un cetățean liber. Gândește-te la acest aspect atunci când te întrebi de ce copiii nu ne ascultă.

Aveți grijă!